ADIO vizite non-stop în spitale! Ministerul Sănătății a lansat un proiect prin care restricționează vizitele aparținătorilor

Publicat pe : 24 noiembrie 2022

Distribuie știrea

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin privind stabilirea programului de vizite în unităţile sanitare publice. În acest sens, fiecare pacient va primi, la internare,  un cod numeric unic care va fi comunicat aparţinătorilor. Pacienții nu mai pot fi vizitați la orice oră în spitale. Programul pentru vizitatori va fi de luni până vineri între orele 15.00 – 20.00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10.00 – 20.00. Durata vizitei va fi de 30 de minute.

”Programul de vizită la nivelul unităţii sanitare poate fi suspendat în situaţiile de risc epidemiologic, prevăzute la art. 6 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic crescut, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Nu este permis accesul vizitatorilor care prezintă semne clinice de infecţii acute”, prevede proiectul de ordin., potrivit Comisarul.ro.

Vezi și știrea  Măsuri pentru combaterea efectelor caniculei. Primăria Pitești reactivează punctele de prim ajutor și de distribuție a apei potabile

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE