Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului caută firmă pentru realizarea lucrărilor de modernizare a microhidrocentralei „Călugăriţa” de pe Valea lui Stan

Publicat pe : 26 iunie 2017

Distribuie știrea

După ce în anul 2015, compania de stat Hidroelectrica SA, unul dintre cei mai mari producători de energie din ţară, a vândut microhidrocentrala „Călugăriţa”, situată în judeţul nostru, pe râul Valea lui Stan, către Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, pentru suma de 17 miliarde de lei, iată că instituţia, ce îl are în frunte pe ÎPS Calinic, lucrează în această perioadă la finalizarea documentaţiei. Lucrările de modernizare a microhidrocentralei „Călugăriţa” urmează a fi scoase la licitaţie pentru desemnarea firmei câştigătoare care se va ocupa de aceasta.

Scopul modernizării hidrocentralei achiziţionate de către Arhiepiscopie este de a asigura după aceea o bună parte din consumul electric al bisericilor din zona oraşului Basarabilor sau chiar în a asigura necesarul anual de energie al Mânăstirii Curtea de Argeş. „Călugăriţa”  a fost construită în anul 1984, alimentând în acele vremuri peste 180 de gospodării şi a fost scoasă din uz în anul 2011, motivul fiind cheltuielile prea mari de întreţinere la aceasta în comparaţie cu profitul realizat.

Vezi și știrea  Croșeu direct pentru economia Argeșului! Renault mută producția Duster pentru Africa de Sud, din Mioveni, în Chennai - India

Contactat de redactorii „Atitudine în Argeş“, preotul Caliopie Ichim, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, ne-a declarat motivul pentru care au cumpărat  microhidrocentrala „Călugăriţa” de pe Transfăgărăşan şi care va fi menirea ei după finalizarea lucrărilor de modernizare: „Avem cheltuieli foarte mari. Sunt sute de biserici ce se află sub jurisdicţia Arhiepiscopiei. La acest moment, căutăm firme care să se ocupe de documentaţia şi executarea lucrărilor de modernizare propriu-zise. Sperăm ca după aceea să putem produce măcar curentul electric necesar pe care îl consumă Mânăstirea Curtea de Argeş anual”.
Antoniu Neguţ

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE