”Ziua Porţilor Deschise la Penitenciarul Mioveni”

Publicat pe : 26 iunie 2017

Distribuie știrea

În fiecare an, la 29 iunie, Administraţia Naţională a Penitenciarelor sărbătoreşte “Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România”, sub patronajul spiritual al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemului.
Cu această ocazie, Penitenciarul Mioveni organizează în data de 28  iunie “Ziua porţilor deschise”.

Accesul membrilor de familie/aparţinătorilor deţinuţilor,ONG-urilor şi instituţiilor partenere, precum şi reprezentanţilor societăţii civile va avea loc în intervalul orar 08.00-08.30 și 10,00-10,30,  iar reprezentanţilor mass-media în intervalul orar 12.30-13.00.
Accesul vizitatorilor se va face pe baza documentelor de identitate valabile (carte de identitate sau paşaport). Persoanelor vizitatoare le este interzis să introducă în penitenciar bagaje, sacoşe, aparate de telefonie mobilă, aparatură electronică audio-video, precum şi alte obiecte şi substanţe interzise de prevederile legale în vigoare.
Nu pot vizita penitenciarul minorii sub 18 ani, precum şi persoanele care se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE