Asistații sociali care ocupă abuziv locuințele sociale din Pitești – în război cu primarul Cristian Gentea

Publicat pe : 23 iunie 2026

Distribuie știrea

Mulți dintre cei care ocupă garsoniere și apartamente în imobilele sociale au bani de avocați și se judecă cu municipalitatea. Oamenii nu vor să se mute din locuințe, deși contractele le-au expirat și nu mai îndeplinesc condițiile necesare pentru a continua să fie chiriași în imobilele Primăriei Pitești. Edilul Cristian Gentea spune că va schimba din temelii contractele de închiriere astfel încât beneficiarii să poată fi evacuați imediat ce le expiră contractele.

Situația de față îi pune în dificultate în special pe asistații sociali care și-au obținut dreptul de a ocupa o locuință socială, dar care sunt nevoiți să aștepte până la soluționarea în instanță a cauzelor, implicit până la eliberarea locuințelor ocupate abuziv de mai bine de opt luni.

”Am revenit la blocul de locuințe sociale C3 și am vrut să vă spun cum stăm. 17 familii au plecat de bună voie, dar avem 21 de dosare în instanță. Bineînțeles că n-au niciun fel de șansă, contractele sunt expirate de 8 luni. În urmă cu două săptămâni am avut spețe identice la blocul C1. Instanța a dat decizia și am avut evacuări cu executorul. Asta se va întâmpla și aici. Numai că, ce să vedeți?

Acești beneficiari de locuințe sociale care au situații ”foarte grele” și-au angajat, cu toții, avocați. Încearcă prin fel și fel de tertipuri să amâne termenele. Nu-i înțeleg, n-au nici cea mai mică șansă, dar uite că ne amână, iar cei care sunt îndreptățiți să beneficieze de aceste locuințe sociale nu pot să intre aici.

Asigur cele 21 de familii că vor părăsi locuințele prin executare silită, cu executor judecătoresc, așa cum s-a întâmplat săptămâna trecută și în cazul celor din C1.

Au bani pentru avocați în cauze pierdute, iar unii își petrec timpul la păcănele, în loc să își caute un loc de muncă.

Pe viitor, alții nu vor mai avea posibilitatea să facă același lucru, pentru că în ședința CL vom modifica datele contractului în așa fel încât finalul contractului va avea titlu executoriu și nu vom mai ajunge în instanță. Să știți că unii dintre beneficiari își petrec toată ziua la păcănele. Când fac o mică pauză, merg alături și beau o bere, după care revin la prima îndeletnicire. Ce vor face, pentru că în cel mai scurt timp aceste locații se vor închide… Și atunci vor avea foarte mult timp liber, pe care bine ar fi să-l folosească pentru a-și găsi un loc de muncă.”, a anunțat primarul Piteștiului, Cristian Gentea (foto).

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE