Asistenţii medicali care au studii superioare ar putea să predea disciplina „Educaţie pentru sănătate” în şcoli, după cum a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
“Reticenţa – am discutat şi cu doamna ministru Deca de foarte multe ori – a fost legată de faptul că nu există pârghii să oblige, de exemplu, profesorii de biologie să înveţe această curriculă, pe care ulterior s-o predea elevilor. Asta a fost discuţia. Soluţia la care ne-am gândit la Ministerul Sănătăţii – şi cred că este operaţională, am discutat cu Ordinul Asistenţilor Medicali – ar fi ca în fiecare şcoală să fie nişte asistenţi medicali, eventual cu studii superioare, care să fie angajaţi, că medici nu o să avem de unde. De unde se angajezi 7.000 de medici în şcoli?
Este imposibil, nu există aceşti 7.000 de medici. Atâtea şcoli sunt în România, şapte – opt mii de şcoli. Sunt 1.000 acum în medicină şcolară. Nu ai de unde să mai angajezi lângă 6.000, mai ales că sunt multe locaţii care nu sunt tentante. Atunci, am putea să avem aceşti asistenţi medicali care să devină cadre didactice, cărora le-ar fi mai uşor să înveţe noţiunile şi să predea noţiunile copiilor şi, eventual, să interfereze chestiunea asta şi cu acordarea asistenţei medicale în şcoli”, a afirmat Rafila., potrivit Edupedu.ro.
