Inculpații au fost trimiși în judecată în urmă cu 10 ani. Dosarul hackerilor din Vâlcea a ajuns la Tribunalul Argeș

Pe rolul Tribunalului Argeș se judecă un dosar, care are ca obiect „fraudă informatică – rejudecare – soluționare latură civilă”, în care sunt implicați 22 de inculpați și peste 100 de părți civile. Hackerii au fost trimiși în judecată în urmă cu 10 ani, mai exact în 2009. Erau acuzați că ar fi comis, în […]
Dacia a comercializat peste 500.000 de mașini la nivel global în primele nouă luni din 2019

Vânzările Dacia au crescut cu 6.4% la nivel global în primele nouă luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Dacia a comercializat aproape 528.000 de mașini la nivel global în primele nouă luni din 2019. Grupul Renault a publicat, săptămâna trecută, rezulatele financiare pentru al treilea trimestru al anului și, implicit, pentru […]
Nicolae Dobrin, comemorat de fotbaliștii de la FC Argeș

Sâmbătă, 26 octombrie, fotbalul argeșean a comemorat 12 ani de la dispariția lui Nicolae Dobrin, cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. ”Prințul din Trivale”, așa cum era alintat de suporteri, a decedat pe 26 octombrie 2007 în urma unui cancer la plămâni. Magicianul din Trivale va rămâne pentru totdeauna în inimile suporterilor alb-violeți […]
Baroul Argeș a sărbătorit Ziua Europeană a Avocatului

Ziua Europeană a Avocatului este marcată, anual, la data de 25 octombrie. Cu această ocazie, Baroul Argeș, prin decanul Luminița Ioana, a organizat un eveniment la care au participat reprezentanții instanțelor din județul Argeș (I.P.J, Parchet, Judecatoria Câmpulung, Pitești și Tribunalul Arges). Printre problemele discutate și de impact pentru posibilitatea asigurării unei apărări efective au […]
Acțiunea de sacrificare a porcilor de la DanBred continuă și în această săptămână

# Porcii sunt gazați și apoi îngropați La începutul săptămânii trecute, pe 22 octombrie, pesta porcină africană a fost confirmată la una dintre fermele cunoscutului grup de ferme DanBred din comuna Slobozia. Este vorba despre ferma Agro Consulting Chiriac, deținută de inginerul zootehnist Ionel Chiriac, cel care deține și ferma DanBred Argeș. Un efectiv de […]
”Doina Bascovului”, din nou, pe canapeaua lui Măruță

Formația de dansuri populare a Casei de Cultură ”Adriana Trandafir”, din Bascov, a fost, din nou, la înălțime, la emisiunea celebrului Cătălin Măruță, executând, la perfecție, câteva dansuri populare cu specific muntenesc. Moderatorul emisiunii nu a pregetat să laude prestația excelentă a micilor dansatori, dar și a celor ce au stat în spatele organizării micului […]
Mesajul primarului Ion Georgescu cu ocazia Zilei Armatei Române

Pe 25 octombrie se sărbătorește Ziua Armatei Române. Cu această ocazie, primarul de la Mioveni, Ion Georgescu, a avut un mesaj special adresat apărătorilor țării noastre. „An de an, la 25 Octombrie, suntem onorați să ne sărbătorim apărătorii României, care cu credință și patriotism sunt gata oricând să-și sacrifice viața pentru țară. Ziua de 25 […]
Proces cu scântei între Primăria Poiana Lacului și OMV Petrom

# Primarul Ion Dumitrache (foto): „Șef, la OMV, este domnul Dăncilă, însă, pe mine, nu m-a impresionat…” Cu Ion Dumitrache, primar vechi în Poiana Lacului, nu este de glumă. Acesta încearcă, pe orice cale, așa cum veți vedea mai jos, să bage mâna în buzunarul larg (dar cu fermoarul închis) al celor de la OMV […]
Primăria Budeasa a câștigat procesul cu Eftimex

Eftimex Grup, odată una dintre cele mai cunoscute societăți din Argeș din domeniul proiectării de drumuri, poduri, alimentare cu apă, canalizare, servicii de arhitectură, construcții civile și industriale, servicii de montaj tâmplărie aluminiu și instalații termice, a intrat în insolvență, în anul 2012. Insolvența a fost cerută după ce administratorii companiei au decis că asta […]
Sistem de irigații automatizat pentru Calea București

În această toamnă, societatea Salpitflor Green S.A. a început lucrările de reamenajare a scuarului Calea București, constând în gazon și zone plantate cu flori, cu o suprafață totală de 3100 metri pătrați. Aceste lucrări vor cuprinde extragerea trandafirilor, decaparea stratului vechi de pământ, înființarea unui sistem de irigații, așternerea unui substrat vegetal de pământ, semănarea […]