Inculpații au fost trimiși în judecată în urmă cu 10 ani. Dosarul hackerilor din Vâlcea a ajuns la Tribunalul Argeș

Publicat pe : 28 octombrie 2019

Distribuie știrea

Pe rolul Tribunalului Argeș se  judecă un dosar, care are ca obiect „fraudă informatică – rejudecare – soluționare latură civilă”, în care sunt implicați 22 de inculpați și peste 100 de părți civile. Hackerii au fost trimiși în judecată în urmă cu 10 ani, mai exact în 2009. Erau acuzați că ar fi comis, în principal, fraude informatice în SUA. Trimiteau email-uri de tip phising care păreau a fi de la mai multe instituții americane. Când victimele accesau email-ul, atunci se instala automat un malware care fura toate datele din calculatoarele acestora.

De asemenea, membri reței comercializau autoturisme inexistente prin licitații online false pe eBay, Craiglist și alte site-uri. În SUA, cazul a fost investigat în cooperare de mai multe instituții, printre care și FBI. De asemenea, ancheta a început de pe teritoriul american.
În anul 2009, 22 de bărbați, printre care se afla și un cetățean iordanian, au fost trimiși în judecată în dosarul supranumit „Malware”. Procesul grupării încă durează, fiind la stadiul de rejudecare – soluționare latură civilă. Victimele nu și-au recuperat banii, deși a trecut mai bine de un deceniu de când au fost înșelate. În 2013, dosarul a fost trimis spre rejudecare după ce Tribunalul Vâlcea îi condamnase pe inculpați. Inculpații sunt condamnați definitiv de Curtea de Apel Pitești abia în februarie 2018, la diverse pedepse, fie cu suspendare , fie cu executare.
Totodată, instanța disjunge cauza cu privire la latura civilă şi dispune rejudecarea cauzei de către Tribunalul Vâlcea. Toții judecătorii Tribunalului Vâlcea se abțin, iar dosarul privind soluționarea laturii civile ajunge pentru judecare la Tribunalul Argeș, în septembrie 2018. În prezent, judecătorii argeșeni se confruntă cu lipsa de procedură cu inculpaţii, mulți dintre ei ei fiind extrădați și încarcerați în SUA, unde sunt judecați pentru alte infracțiuni informatice. În dosar sunt constituite peste 100 de părți civile, care cer sume cuprinse între 100 de dolari și 200.000 de dolari.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 03.07.2026

1 EUR = 5.2359 LeiScădere
1 USD = 4.5875 LeiScădere
1 GBP = 6.1206 LeiCreștere
1 CHF = 5.6992 LeiCreștere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE