Pornirea la temerara luptă din 1594, pentru slobozenia de sub otomanie, precum și continuarea ei, nu poate fi înțeleasă fără faptele fraților Buzești, care s-au presărat în vreme, cu dărnicie, nu numai în cei opt ani ai domniei lui Mihai Viteazul, ci și în cei zece ani în care, pe tronul Țării Românești, s-a aflat vodă Radu Șerban, continuator, în multe privințe, al luptei pentru independență și unire întreprinsă marelui său înaintaș.
Încă de când se aflau în fruntea unei adunări a boierilor olteni pe care reușiseră să-i determine să împărtășească idealurile lor de ,,boieri cei noi”, cum îi apreciază Nicolae Iorga, frații Buzești au fost principalii artizani ai începerii și continuării războiului antiotoman. Stolnicul Stroe, cu pricepere diplomatică, prin solia la Iași, a reușit să-l atragă pe Aron Vodă în sfera politicii lui Mihai vodă, același lucru făcându-l Radu Buzescu, trimis la Alba Iulia la Sigismund Bathory, craiul Transilvaniei, care, așa cum scrie cronica, ,,leagă jurământ cu Mihai-vodă ca să fie nedespărțiți unii cu alții”.
Abia sosit de la Iași, Stroe, la 13 noiembrie 1594, participă la nimicirea cămătarilor și ienicerilor încasatori de biruri, adunați la București, în casa vistiernicului Dan, jucând, astfel, un rol primordial în pornirea efectivă a luptei antiotomane. Rănirea la mâna stângă, în timpul atacului asupra dregătorilor turci, prevestea, parcă, marea vărsare de sânge care a urmat.
Năvălirea tătarilor, în ianuarie 1595, porniți pe mari jefuiri, îl determină pe Mihai să organizeze, la Hulubești, o tabără formată numai din cetele Buzeștilor și, la 8 ianuarie, Radu, Preda și Stroe întâmpină hoardele tătărești, în lupta de la Putinei, în care ies învingători, pentru ca, numai peste o săptămână, la Stănești, să fie din nou biruitori, cronica scriind că ,,atunci au pierit și nepotul hanului cu mulțime de tătari”. În același ianuarie, Preda și Radu Buzescu ,,spulberă peste Dunăre” turcii veniți în ajutorul tătarilor”, după ce trecuseră fluviul pe pod de gheață și aprinseră Hârșova”.
Apoi, ca ,,boiari bătrâni sfetnici”, cei doi fac parte din marea solie care a mers la Alba-Iulia să încheie tratatul de alianță cu Sigismund Bathory, din 20 mai 1595, numai că, în mijlocul soliei, așa cum comentează letopisețul găsit de istoricul Ion Sârbu ,,învrăjbitorul diavol umblase” și de ,,neprieteni fură biruiți”, cu toate că ,,se nevoiau să slujească domnul în dreptate”. Deși nu voiau ,,să poarte vina relei credințe”, neavând încotro, pentru că o puternică armată otomană se îndrepta spre Dunăre și Țara Românească avea nevoie de aliați, semnează tratatul prin care domnul român devenea ,,ascultător de Batâr Jicmon (Sigismund Bathory) iar în țară să nu aibă scădere, ci să și-o țină deplin; și să se ajute unii cu alții, cum le-au fost jurământul dintâi”. Practic, Mihai vodă devenea, fără să aibă vreo intenție, vasalul principelui Transilvaniei.
În epopeea de la Călugăreni, în bătălia de la Târgoviște și bătălia finală de la Giurgiu, numele Buzeștilor se află la loc de cinste. Fără vitejia, priceperea militară, diplomatică și averile fraților Buzești, cucerirea independenței țării față de turci era greu de admis, cronica însemnând că: ,,Tăind Mihai mulțime de turci îi înecă în Dunăre și sparseră cetatea, fiind atâta pieire în turci. De abia au scăpat Sinan-pașa cu puțină oaste și cu multă rușine fură scoși din țară. Și scoaseră de la mâinile lor mulți robi fără număr. Și de acolo să întoarseră cu veselie și multă dobândă…”
În anii următori, sprijinul dat de Buzești politicii Viteazului a fost unul capital.
Când, în decembrie 1596, Mihai a trebuit să meargă la Sigismund Bathory, pentru spulberarea unei ,,pâre mincinoase”, dar și să-l îndemne la luptă împotriva păgânilor, a fost însoțit la Alba Iulia de frații Buzești și banul Mihalcea. Despre călătoria peste Carpați, cronica scria că voievodul ,,a venit cu deosebire pentru a îmbărbăta și a ruga pe alteța sa Sigismund Bathory, să mâne înainte războiul, propunând ca loc pentru desfășurarea acestuia Țara Românească, ca una care e mai aproape de inima împărăției turcești; de unde, învingând s-ar putea face cele mai mari câștiguri, iar la întâmplare de nenorocire creștinătatea ar suferi mai puțină pagubă decât altundeva”.
În 1598, când ,,turcii începură a se semeți și iar a prăda și a robi țara”, Buzeștii se aflau în ofensiva armată începută de Mihai peste Dunăre, până în Balcani. La asediul Vidinului, când temerar vulcanic, cum era, Mihai s-a avântat prea mult în mijlocul dușmanilor și era foarte aproape să fie străpuns de sulițele otomanilor, Prea cu Stroe Buzescu au grăbit ,,și tăiară capul turcului și celor care-l însoțeau și izbăviră pe Mihai din mâinile turcilor. Și multă bărbăție arătară Buzeștii înaintea lui Mihai-vodă, căci se luptară cu vrăjmașii și izbăviră pe domnul lor den pieire”.
În măreața epopee a unirii cu Transilvania, frații Buzești au participat efectiv la înfăptuirea strategiei militare. Radu Buzescu și banul Udrea au condus aripa stângă a armatei lui Mihai, cea formată din oștile Jiului și Mehedințiului, care, după ce a trecut prin Turnu Roșu, a lovit la momentul cel mai potrivit armata lui Andrei Bathory, determinând, la 18 octombrie 1599, în mod crucial, victoria din bătălia de la Șelimbăr, pentru ca apoi, alături de Mihai, să intre, cu alaiul impunător, în Alba Iulia.
Documentele vremii ni-l prezintă pe Radu Buzescu drept colaborator intens al marelui voievod la administrarea și ocârmuirea Transilvaniei, în timp ce Stroe Buzescu era trimis în grabă, într-o ,,solie solemnă”, însoțit de Gheorghe Raț, grămăticul voievodului, în Polonia, să trateze o alianță de pace și bună vecinătate cu regele și dieta de acolo. În drum spre Cracovia, cei doi trebuiau să străbată Maramureșul, numai că n-au reușit să ajungă la Zamoyski, cu greu putând să se întoarcă.
Când Mihai-vodă și-a pregătit expediția pentru unirea Moldovei, s-a folosit mult de frații Buzești, în final, Preda Buzescu, după alungarea lui Ieremia Movilă, ajungând tutorele lui Marcu Vodă, ajuns la Iași în toamna lui 1600, pe motiv că Nicolae-Pătrașcu, fiul lui Mihai, adus de la Târgoviște, era mult prea crud să conducă singur Moldova.
Dumitru Almaș scrie că nu se știe precis dacă frații Buzești au participat alături de Mihai la nefericita bătălie de la Mirăslău, în care acesta, sprijinit de secui, a pierdut lupta cu trupele austriece ale generalului italian Gh. Basta, chemat de nobilimea transilvană, după ce Dieta de la Turda considerase stăpânirea Transilvaniei de către domnitorul român una nelegitimă, această reținere fiind și a sașilor. Este sigur, însă, că lângă Sibiu, Radu și Stroe i-au pus la dispoziție oștirea venită din Țara Românească, aflată deja sub comanda lor, alături de rămășițele oștirii sosite de la Iași, rânduită de Preda Buzescu.
Mihai poruncise concentrarea acestor trupe în Țara Bârsei, inima pământului românesc.
Alături de voievod, frații Buzești au participat la luptele din toamna și iarna 1600-1601. Când 4000 de turci din sangeacurile Vidin sau Nicopole trec Dunărea să jefuiască în drum spre Craiova, Mihai numește pe Preda Buzescu, mare ban, cu misia să apere Oltenia de armatele turcești dar și de cele ale lui Zamoyski, susținătoare ale lui Simion Movilă, pentru urcarea pe tronul Țării Românești. După ce, în lupta de lângă Craiova, steagul sangeacului de Vidin este capturat, Mihai-vodă îl poartă până la Praga, în pustia și amara iarnă a lui 1601, să-l așeze la picioarele lui Rudolf al II-lea ,,ca trofeu și ca pe cea din urmă slujbă adusă țării lui, creștinătății și Europei întregi”.
Pentru că frații Buzești își asumaseră sarcina grea a păstrării puterii și conducerii Țării Românești, niciunul din Buzești nu l-a însoțit pe Mihai pe drumul aspru spre Praga și Viena, să ceară ajutor împăratului Rudolf al II-lea și arhiducelui Mathias, pentru continuarea luptei începute.
Frații Buzești nu participă, nici în 3 august 1601, la lupta victorioasă de la Gorăslău. Strâng, însă, la Craiova oastea de țară a Mehedinților și îndată ce află că domnitorul a pășit din nou cu armată pe pământ românesc, răzvrătesc poporul împotriva lui Simion Movilă, adus de polonezi și turci. Răscoala cuprinde repede toată Valahia. Oștile cârmuite de Buzești pun sub pază drumurile pe care turcii ar fi putut să năvălească în sprijinul lui Simion Movilă și, când acesta fuge să se întoarcă cu oaste polonă și tătară, îl înfrâng în bătălia de la Milcov, din care abia scapă, trecând prin râul și mlaștini.
Cu Mihai menținut domn, în așteptarea lui, după victoria de la Gărăslău, Buzeștii se comportau ca o ,,locotenență domnească”, însă, din nefericire, marea bucurie a biruinței a fost întunecată de odioasa crimă de la Turda, pusă la cale de generalul Basta, în urma căreia Viteazul și-a găsit stinsul.
După ce s-au îngrijit să-i fie adus capul acestuia la Mânăstirea Dealu de lângă Târgoviște, Buzeștii i-au continuat politica antiotomană, așa cum merita ,,nemăsuratul de mare înaintemergător, deschizător de drumuri”.
În toamna 1601, Stroe Buzescu pleacă la Praga, sol al Țării Românești, ocârmuită împreună cu frații săi, după ce-l alungaseră pe Simion Movilă ,,cu boiarii, câți au fost cu Mihai-vodă, după ce au murit domnul lor”… Apoi, acești boieri ,,cu toate oștile românești, s-au tăbărât la un sat ce-i zice Cârstienești ce iaste den sus de mânăstirea den Argeș. Acolo și Buzeștii cu dânșii s-au împreunat. Și mare sfat făcură, socotind pe cine ar pune domn ca să poată oblădui Țara Românească, ca să nu mai intre într-însa răutățile…”
Oricare dintre cei trei Buzești ar fi putut ajunge domn. Li s-a propus chiar, dar au preferat să-l susțină diplomatic, la Praga și în țară, cu oaste, pe Radu Șerban, fostul paharnic al lui Mihai. Acesta s-a dovedit demn urmaș al Viteazului și, din 1602, a continuat luptele pentru slobozirea de turci, ajutat de imperialii austrieci, mai întâi să-l înfrunte pe Simion Movilă, sprijinit de poloni și tătari, sau să se bată cu Moise Secuiul – trădătorul Viteazului – care concura cu Basta pentru stăpânirea Transilvaniei.
În acea vreme, Buzeștii ajunseseră adevărați stăpâni ai țării, ocrotitori ai lui Radu Șerban – continuator al luptei antiotomane și împotriva celor care, pe pământ românesc, se manifestau ca filoturci.
Preda ajunge ban al Craiovei și comandant al grosului oștirii lui Radu Șerban, Radu alerga ca sol în Transilvania și Praga, iar Stroe se bătea vitejește în lupta de la Năieni împotriva unei armate tătărăști ,,atât de puternică, încât nimeni nu putea vedea capul oștilor lor”. Un document din 1604, pagină de cronică și panegiric scrisă de Radu Șerban, spune că ,,în lupta de la Teișani, din 13 septembrie 1602, Stroe se avântă în luptă dreaptă cu Mârza tătarul, socotit cel mai viteaz. Dacă a văzut atâta greutate și nevoie asupra capului domniei mele, el s-a luptat cu atât mai mult cu dușmanii domniei mele pentru domnia mea și pentru legea creștinească și pentru patria noastră, ca să ne scoată din mâna dușmanilor noștri”.
Viața celui mai mare dintre frați a rezumat-o, pe piatra de mormânt, soția sa, Sima Stolniceasa: ,,Această piatră pe groapa jupânului Stroe Buzescul ce-a fost stolnic la Mihai-vodă, și-a fost la toate războaiele dimpreună cu domnul său ca o slugă credincioasă, și la războiul dintâi dobândi rană la mâna stângă, de la turci, și la războiul de la Giurgiu, când se lovi cu hanul, se răni la ochi, de săgeată. Și-au slujit Stroe lui Mihai-vodă până pieri…” Mai departe, cu aceleași slove de piatră sunt arătate soliile și luptele cu Simion Movilă, sfârșind cu lupta de la Teișani, despre care scrie că aici ,,jupânul Stroe, atâta nevoie de creștini văzând, stătu împotriva tătarilor, de se lovi cu Mârza, cumnatul hanului și-l înjunghie pe el. Și dintr-acel război se răni la obraz și peste trei săptămâni se întâmplă moartea. Și nu fu pe voia câinilor de tătari… Dacă voi muri să mă îngropați lângă dumnealui aici…”
Se poate spune, pe drept cuvânt, după cum scrie Dumitru Almaș, că dacă Mihai Viteazul a fost luceafărul, frații Buzești au fost astrele politice și militare de mâna întâi, care i-au amplificat înălțarea spre culmi de strălucire.
Articol realizat de VICTOR PANDURU
