„Câmpulung – tezaur de cultură” – expoziție itinerantă de artă plastică la Biblioteca Județeană Argeș

Publicat pe : 1 aprilie 2024

Distribuie știrea

Luni, 1 aprilie 2024, la ora 14:00, în holul central al Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, va avea loc vernisajul expoziției itinerante de artă plastică ”CÂMPULUNG – TEZAUR DE CULTURĂ”, curatoriat de poeta – membră a Uniunii Scriitorilor din România – și realizatoarea TV, Denisa Popescu-Martin.

Sub egida Asociației de Arte Vizuale ”I.D. NEGULICI” din Câmpulung Muscel – fondată în anul 2022 și recunoscută ca entitate cu personalitate juridică, expoziția reunește o serie de lucrări grupate, în număr de 38 piese, într-un dialog cromatic, lucrări ce pun în valoare stiluri diferite ale 22 artiști vizuali:

Adina Lixandru, Alexandru Marinescu, Alexandru Mihăilă, Carmen Koszoruș, Carmen Lemnaru, Carmen Măgureanu, Claudia Mariana-Filipescu, Cristina Ungureanu, Ecaterina Mihai, Grigore Popescu-Muscel, Gabriela Ghinea, Gheorghe Olteanu, Gheorghe Zamfir, Ion Hultoană, Ion Fuscel, Livia Oprescu, Maria Popescu-Dragomir, Marius Crețu, Maria Răduț, Mirela Copîndeanu, Nicolae Pătru și Zizica Mihai.

Cenaclul ”I.D. Negulici” s-a bucurat de o existență activă și influentă încă din anul 1970, adunând în jurul său artiști de valoare și pasionți de artă plastică. Astfel, Asociația de Arte Vizuale ”I.D. Negulici” a fost formată preponderent pe structura acestui cenaclu, având în vedere membrii săi, arhiva și patrimoniul bogat. Scopul principal al asociației este conservarea și promovarea moștenirii culturale lăsate în urmă de Cenaclul ”I.D. Negulici”, continuând, totodată, tradiția culturală locală alături de alte instituții de cultură din regiune.

«Expoziția de grup a Asociației de Arte Vizuale ”I.D. Negulici” Câmpulung, cu titlul ”CÂMPULUNG – TEZAUR DE CULTURĂ”, prin picturile sale, încercă să promoveze patrimoniul cultural al Municipiului Câmpulung Muscel – prima capitală a Țării Românești, sub toate formele sale. Lucrările conțin monumente istorice, clădiri de patrimoniu concepute de către Dimitrie Ionescu Berechet – arhitect de renume din perioada interbelică, căsuțe vechi, biserici, peisaje. portrete ale unor personalități și oameni de cultură din Câmpulung, în tehnica pensulație pe pânză în ulei și acrilic, precum și grafică. De asemenea, va fi expusă și o panoplie care va conține diverse obiecte religioare sculptate în lemn», ne-a transmis doamna Mariana Claudia Filipescu – vicepreședintele Asociației de Arte Vizuale ”I.D. Negulici”.

Lucrările artiștilor pot fi admirate pe simeze până la sfârșitul lunii aprilie.

ADRIAN COMAN

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 03.07.2026

1 EUR = 5.2359 LeiScădere
1 USD = 4.5875 LeiScădere
1 GBP = 6.1206 LeiCreștere
1 CHF = 5.6992 LeiCreștere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE