Publicația ATITUDINE ÎN ARGEȘ este onorată să găzduiască, începând cu 1 noiembrie 2026, în format electronic, noul volum al profesorului universitar doctor Petre Popa, intitulat PRO DOMUS. POVESTEA CĂRȚILOR NOASTRE. Un tom de peste 550 de pagini, în care sunt citate peste 1.200 de persoane și care reprezintă o incursiune foarte interesantă printre operele istoricului și nu numai. Sunt de interes, spre exemplu, articolele culese din presa vremii, reproduse la fiecare volum în parte. Cartea reprezintă, de fapt, povestea unei vieți de legendă, povestea unui autor prolific și dedicat istoriei, la vreme de bilanț. Lucrarea poate fi consultată, integral, la adresa www.atitudineinarges.ro, la secțiunea Publicațiile noastre – volume în format electronic.
INTRODUCERE
„Istoricul trebuie să fie, în primul rând, un fiu al vremii sale!”
Charles Beard (1874-1948)
Volumul Pro domus. Povestea cărților noastre s-a conturat, preliminar, datorită catalogării genericelor personalizate în tomul Profesorul universitar dr. Petre Popa. Istoric. Biobibliografie (2005/2015), inițiativa aparținând publicistei Dana Stana, intelectual care exprimă calități proprii realizării unor apreciate stilizări portretistice. Ulterior, ideea era consolidată prin serialul eponim, preluat ritmic de cotidianul Argeșul (19 mai 2020-5 februarie 2021), director, filologul Mihai Golescu.
Totuși, reconstrucția, obiectivată unitar, distribuie bunăvoința săptămânalului Atitudine în Argeș, prezență media relevantă din 2007, directori, succesiv: Spiridon Constantin S. Voinescu, Constantin Laurențiu Stoica. Mulțumiri!
Sistematizat calendaristic (1969~1988/1994~2025), actualul bilanț tematic editorial este compartimentat în 72 de capitole, reverberând: cronologia inițierii/ elaborării/coordonării, imprimării clasice sau postării reperelor livrești cardinale curricular (1-58); frazarea eșantioanelor subintitulate literatură de sertar (59-62); conservarea materialelor care formează Addenda (1-10).
Asemenea panoplie, rezumând aproximativ 10 000 de pagini, scrieri consemnate, majoritar, în Bibliografia națională, operă apărută, periodic, sub egida Academiei Române, conferă semnatarului posibilitatea să evoce conlucrarea onorantă cu mai mulți cercetători experimentați, etalând vârste, preocupări sau convingeri doctrinare pluraliste.
Developarea poveștii fiecărei cărți, supusă atenției cititorilor, se obține gradual!
Bunăoară, imaginile plasate în proximitatea titlurilor sunt elemente grafice identitare, iar paragrafele imediat următoare, aparținând autorului, sintetizează: motivarea proiectului; subiectul abordat; etapele tehnologice; lansarea publică; anumite secrete colocviale.
Semnificațiile majore ale narațiilor transpar, indubitabil, prin reproducerea, fără inhibiții, a unui adevărat summum cronologic de știri, recenzii, note, cronici, prefețe, facsimile, comentarii, ricoșeuri, livrate de specialiști avizați, gazetari, lectori obișnuiți, privind conținutul intrinsec al volumelor aduse în prim-plan.
Eseurile de atare natură, având dimensiuni variabile, s-au identificat foiletând antologii, culegeri, dicționare, reviste, ziare autohtone, dar și câteva surse externe. Alte emanații sunt, probabil, necunoscute de noi!
Cele mai ample referiri converg spre: Argeș. Cartea eroilor (1984); Istoria municipiului Pitești (1988); Istoriografie universală (1998/2001/2005/2016); China. Sensuri istorice (2001/2013); Enciclopedia Argeșului și Muscelului (2008/2010/2012/2014); Statele Uniunii Europene. Sinteze istorice (2009);
Interviuri nonconformiste de pe patru continente (2015); Mareșalul Ion Antonescu și reședința Argeșului (2017); Pitești 630. Memento (2020). Ansamblul cărturăresc Pro domus (2026) citează peste 1200 de persoane, listate, alfabetic, în sinopticul final, iar stilistica poartă patină istoriografică.
Informal, mesajele poștale, caligrafiate meticulos, sunt integrate colecției Epistole primite, seturile fotografice adiacente constituie ceea ce numim Cronică personalizată în imagini adnotate, manuscrisele, dactilogramele, șpalturile, exemplarele pilot, reprezentative pentru timpurile predigitale, s-au adăugat fondurilor documentare familiale, conservate în biblioteci și arhive oficiale din București, Călărași, Pitești, Râmnicu-Vâlcea. Împreună cu Pro domus vor putea configura, în viitor, un autentic Corpus de autor!
Invităm exegeții să se pronunțe asupra modului cum au fost gândite, realizate și evaluate critic asemenea volume patrimoniale, marcând, nemijlocit, cadența celor nouă decenii de viață ale autorului (1935-2025). Vom reactualiza împreună, așadar, esența logicii poetului comic latin, cartaginezul antic Terentianus Maurus (194-159 î.Hr.), sintagmă ce înnobilează, milenar, opera sa: „Pro captu lectoris habenuta fata libelli/ Intrate în mâna cititorului, cărțile își au soarta lor!”.
Gratitudine tuturor colaboratorilor noștri, atașați, voluntar, preceptelor Școlii enciclopedice de la Pitești (2007), nominalizați admirativ!
Prof. univ. dr. Petre POPA
Pitești, 16 august 2026
