Bebe Ivan – din nou acid!!! Acuze ale edilului la adresa medicilor de la Spitalul Brădet
În fiecare săptămână, Bebe Ivan, primarul de la Băbana are câte un „meci”. După ce săptămâna trecută, Bebe Ivan s-a…
În fiecare săptămână, Bebe Ivan, primarul de la Băbana are câte un „meci”. După ce săptămâna trecută, Bebe Ivan s-a…
Începând cu data de 1 iunie 2018, eliberarea cărtii de identitate și a vizei de flotant a cetățenilor din comuna…
Începând cu data de 04 iunie 2018, contribuabilii (persoane fizice și persoane juridice) pot face rezervarea (programarea) online a datei…
Deputatul de Argeş Ionuț Moșteanu (USR) a formulat o întrebare adresată lui Ioan Deneș, ministrul Apelor și pădurilor, solicitând clarificări…
Pe 31 august 2017, printr-o hotărâre de Consiliu Județean, au fost introduse 11 trasee noi județene și au fost semnate…
Competiția bat-o vina! Primarii argeșeni se întrec în recorduri naționale cu privire la cantitatea de material reciclabil colectat. Bebe Ivan,…
Stadiul lucrărilor la noul spital Sfântul Spiridon din Mioveni avansează de la o lună la alta. Lucrările la viitorul spital…
# A declarat ministrul Sorina Pintea în urma vizitei de la Spitalul de Pediatrie Pe 1 iunie, de Ziua Copilului,…
Computerul Tomograf de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti este funcţional. Pe 25 mai s-a acordat autorizația de punere în…
Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti anunţă că s-au împlinit 15 ani de când desfăşoară Programul Educaţional Piky, pe 3…
Comisia parlamentară de cod administrativ, condusă de deputatul PSD Marcel Ciolacu, a adoptat articolul din proiectul PSD prin care prefecții…
SC Termo Calor Confort SA solicită tuturor consumatorilor de energie termică să își achite facturile la termenele stabilite, pentru a…
Un teren viran plin de gunoaie a devenit un parc de agrement în urma investițiilor realizate de către Primăria municipiului…
Ziua Comunei Bradu, sâmbăta trecută, a fost plină de voie bună și surprize! Primarul Dan Stroe și Consiliul Local Bradu…
Spectacolul s-a desfăşurat, începând cu ora 13:00, la plaja veche din satul Budeasa Mare şi a adus nume mari ale…
# Ca în fiecare an, zeci de personalități și sute de localnici au petrecut, împreună, o după-amiază de excepție Duminica…
Duminică a fost sărbătoare în toată regula pentru locuitorii comunei Corbi. Primarul Virgil Baciu a pus la punct toate detaliile…
Un studiu al Asociaţiei Human Catalyst arăta că în 2017, în Brăila, 36,5% dintre elevii care au absolvit opt clase…
Consiliul Județean Argeș urmează să propună spre aprobare, în ședința din 25 mai, acordarea de sprijin financiar, în valoare totală…
Primarul localității Băbana, Bebe Ivan, îndeamnă oamenii să își sterilizeze animalele din gospodărie, câini și pisici. Anunțul este postat pe…
# Parcul ”Dumbrava Eroilor” a fost inaugurat de Ziua EroilorZiua Eroilor este o sărbătoare națională din România, organizată pentru comemorarea…
Primarul Mioveniului, Ion Georgescu, a declarat vineri, 18 mai, că lucrările noului spital din Mioveni sunt în grafic și că…
În data de 16 mai 2018, la sediul Direcției pentru Agricultură Județeană Argeș, a fost prezentă o delegație oficială din…
Joia trecută, de Înălțare, comuna Stolnici a fost gazda celei de-a XXX-a ediţii a „Festivalului Căluşului Argeşean”. Dumnezeu a oprit,…

Cursul valutar nu este disponibil momentan.
Pitești
Ceață
Precipitații: 0.1 mm
Ceață
Fără precipitații
Sursă: Open-Meteo