PNL și USR-Plus au preluat conducerea Consiliului Local Pitești chiar de la prima ședință
Liberalul Sorin Apostoliceanu va conduce toate ședințele Consiliului Local Pitești în următoarele trei luni. Hotărârea a fost luată de către…
Liberalul Sorin Apostoliceanu va conduce toate ședințele Consiliului Local Pitești în următoarele trei luni. Hotărârea a fost luată de către…
Susținem investițiile în ferme și unități de procesare ecologice, pentru care am alocat 550 mil Euro în următorii 7 ani.…
# Echipa PNL Argeș pentru Parlament și Guvernul Orban le pot finaliza! „Am parcurs o parte din drum și am…
Partidul Naţional Liberal nu a fost mai puternic, ca în cei aproape 20 de ani când destinele liberalilor și…
Daniel Constantin: „Cum putem să verificăm dacă ceea ce s-a promis în atâtea campanii electorale s-a realizat?” „Cum putem noi…
Societatea românească a progresat în multe domenii, însă într-unele a rămas blocată în trecut. Un domeniu unde progresul este infim…
În Programul de Guvernare elaborat în perspectiva alegerilor parlamentare din 6 decembrie, Partidul Mișcarea Populară acordă o importanță deosebită culturii,…
Printr-o mobilizare exemplară, PNL poate câștiga alegerile în județul Argeș pentru prima dată după Revoluție, arată cel mai recent sondaj…
Planul Marshall fost un plan de reconstrucție conceput și lansat de SUA în anul 1947. Proiectul economic a fost destinat…
# Proiectul va acoperi aproape 6000 de hectare „Ultimii 30 de ani au însemnat în general o devalizare a…
Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a fost depistat pozitiv cu noul tip de coronavirus, în urma unui test de rutină.…
Echipa de campanie a PNL Argeș a fost azi în comunele Bradu, Rociu, Moșoaia, Slobozia și Suseni. Candidatii PNL…
Alianța USR PLUS propune o nouă generație pentru Argeș, oameni care, după o viață în mediul privat și după ce…
Camera Deputaților a adoptat, astăzi, Legea pentru modificarea şi completarea art.6, art.8, art.20 şi art.33 din Legea nr.104/2015, inițiată de…
„Prioritatea strategică a PSD în domeniul sanitar este asigurarea unui acces sigur și echitabil la servicii de sănătate de calitate…
# La locale, Bogdan Ivan a avut încredere în ”inteligența și flerul alegătorilor români” Născut natural, prin unirea a două…
Fiecare român, din orice colț al țării, trebuie să aibă acces rapid la servicii medicale și pentru asta trebuie înființate…
„Dezvoltare” este un cuvânt atât de frumos şi des uzitat de toţi politicienii aflaţi în campanie. Problema este că prea…
În trimestrul al treilea din 2020, economia a avut o creştere de 5,6% faţă de T2, arată datele Institutului Național…
”În PMP avem profesioniști care își pun experiența în slujba cetățenilor. Proiectele noastre sunt cele pe care și le doresc…
Șansa unei dezvoltări fara precedent, cu sprijinul Guvernului PNL! La doar patru luni de la începerea lucrărilor de execuție la…
Echipa de campanie a PNL Arges, împreună cu candidații Adrian Miutescu și Adina Damaschin, pentru Camera Deputaților și Marius Postelnicescu,…
PNL Argeș este singurul partid care propune muscelenilor un candidat din partea locului, în persoana lui Bogdan David, în prezent…
Candidatii PNL Arges pentru Camera Deputaților – Adrian Miuțescu, Daniel Constantin, Adina Damaschin, Gelu Tofan și Mihai Alexandrescu – au…

Cursul valutar nu este disponibil momentan.
Pitești
Ceață
Precipitații: 0.1 mm
Ceață
Fără precipitații
Sursă: Open-Meteo