Bogdan Ivan: „România poate opri răspândirea COVID-19 prin testarea ȋn masă”
Slovacia a anunțat că rata infectării cu COVID-19 s-a redus la jumătate după ce, ȋn două săptămâni, a testat toată…
Slovacia a anunțat că rata infectării cu COVID-19 s-a redus la jumătate după ce, ȋn două săptămâni, a testat toată…
„Cooperare, Sprijin, Transparență! Acestea sunt concluziile cu care am plecat astăzi din Poienarii de Muscel . Nu mă voi mulțumi…
Deputatul Marius Constantin Budăi, fost ministru al Muncii, a fost marți, 10 noiembrie, în județul Argeș unde a lansat…
Deputatul Cătălin Rădulescu și fostul fotbalist Adrian “Rică” Neaga candidează în Argeș la alegerile parlamentare din 6 decembrie din partea…
„Una dintre cele mai profitabile afaceri în România pentru cei aflaţi la putere, dar şi printre cele mai nocive pentru…
Argeșul stă relativ bine în topul județelor din România dacă ne uităm la performanțele economice. Totuși, în cazul în care…
În fața unei creșteri scăpate de sub control a numărului cazurilor COVID-19, Guvernul Orban ia decizii la grămadă, lovind în…
Piteșteanul Daniel Constantin este unul dintre candidații eligibili ai PNL pentru Camera Deputaților. Deși a fost plecat timp de mai…
Independentul Virgil Baciu, fost primar în Corbi, își expune programele și comentariile de candidat pe rețelele de socializare. Unul dintre…
Sunt Cătălin Bulf. Sunt antreprenor, sunt inginer, acum sunt și candidat la Camera Deputaților pentru Argeș și cred în industria…
Deputatul social-democrat de Argeș Nicolae Georgescu, candidat pentru un nou mandat la Camera Deputaților, și-a prezentat raportul de activitate din…
O primă temă din programul PSD vizează învăţământul preuniversitar, iar soluţiile pentru acest domeniu sunt grupate în patru direcţi: accesul…
Parlamentarul argeșean Simona Bucura Oprescu a făcut o sinteză a recordurilor negre ale guvernării PNL, într-un singur an. – „Cele…
După ce fostul parlamentar Nicolae Velcea a ajuns primarul orașului Ștefănești, pe listele PSD Argeș a rămas liber…
Deputatul argeșean Cătălin Rădulescu, actual membru al Partidului Ecologist Român, după ce a fost exclus din PSD, a transmis lui…
# Candidați din 16 partide politice + un independent își doresc să reprezinte județul în Parlament Avalanșă de candidaturi în…
Săptămâna trecută, la depunerea listelor de candidați pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 a fost prezentă întreaga echipă nominalizată…
Pe 23 octombrie, Nicolae Velcea, alesul locuitorilor din Ștefănești, a depus jurământul. I-au fost alături funcționari din Primărie, dar și…
Generalul (rez.) Mircea Chelaru, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române va candida, în județul nostru, pentru un…
Medicul cardiolog Adrian Tase nu va mai candida pentru un post de parlamentar din partea PNL Argeş. Acesta…
# Decizia este definitivă Argentina Culcuş a fost inițial validată pentru funcția de consilier local la Mioveni, din partea PNL.…
PSD Argeș și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Față de alegerile precedente, doar trei nume se mai…
Premierul Ludovic Orban va vizita, miercuri, de la ora 10.00, Uzina Dacia Mioveni. Premierul va susține declarații de presă la…
Fostul primar din Corbi, Virgil Baciu, va candida la alegerile parlamentare în mod independent. Fostul edil a declarat că în…

Cursul valutar nu este disponibil momentan.
Pitești
Ceață
Precipitații: 0.1 mm
Ceață
Fără precipitații
Sursă: Open-Meteo