Peste nici zece zile, pe 21 martie, se va desfășura, la București, Gala Premiilor Gopo din acest an, echivalentul românesc al fabulosului Oscar. Printre nominalizați, se află și Catrinel Dănăiață, regizoarea piteșteancă a lungmetrajului ”Dublu”, primul ei film, impus la trei categorii – ”Cel mai bun debut”, ”Cel mai bun actor”, ”Cea mai bună imagine”.
Ca să-și domolească așteptarea, regizoarea, în vîrstă de 33 de ani, care a lucrat la ”Dublu” 365 de zile, a participat, pe 8 martie, la Biblioteca Județeană Argeș, la o întâlnire colocvială cu publicul. Și-a dorit să-și împărtășească povestea de artistă, traiectul absolventei de Matematică-Fizică, de la Colegiul Brătianu, până la Facultatea de Film, conștientă cumva – în felul în care înțeleg fără dubiu, fără ezitare copiii – încă de la patru, cinci ani, că viața ei va avea sens, dacă va alege să stea în spatele camerei de filmat.
Catrinel Dănăiață face parte din generația emoției condensate, cu premise simbolice, alegorice, cu perspective spirituale, care salvează ființa confuză, alienată, sclavă a sistemelor de orice fel, de la autodistrugere. La Biblioteca Județeană Argeș, regizoarea a atins, cu o voce gravă, inconfundabilă, de neuitat, teme precum condiția filmului românesc în societatea contemporană, condiția actorului și a regizorului, care nu se mai bucură de statutul înaintașilor lor, a punctat diferențele dintre regia de film și cea de teatru, dintre regizor și actor, a subliniat defazajul de percepție dintre România și Europa, cu privire la calitatea filmografiei noastre.
E o plăcere să fii în preajma lui Catrinel Dănăiață. Știe să asculte, știe să privească. Este perfecționistă și optimistă, în același timp. Lirismul ei nu se grăbește să curgă. Mai degrabă susură, șoptește, foșnește, se lasă condus de filtre care-i rafinează expresia.
Lungmetrajul ”Dublu” anunță o regizoare de mare talent, decisă să exploreze problematici și zone ale psihismului, lăsate până acum în seama literaturii. Denisa Popescu
