Ce au în comun Biserica ”Sfântul Mina” şi bătrânele vile Mărtoiu şi Panţurescu

Publicat pe : 20 aprilie 2015

Distribuie știrea

Dincolo de faptul că toate trei sunt monumente istorice, Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” şi cele două vechi case cu arhitectură inedită ale Piteştiului au în comun legătura cu o veche familie de boieri a Piteştiului.
Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina”,  ctitorită de logofătul Ioan Norocea și soția sa, fiica domnitorului Mircea Ciobanu, lăcaş ce poartă două hramuri – Buna Vestire și Sfinții Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii municipiului Pitești  – este cea mai veche construcție bisericească din Pitești, datând din anul

1564. O primă restaurare a bisericii a avut loc în 1712, când i s-a adăugat clopotnița, pe cheltuiala logofătului Rizea și a soției sale, Ilinca. În acelaşi sens s-a mai intervenit asupra sfântului lăcaş şi intre anii 1911 şi 1914, iar unul dintre cei care s-au ocupat de restaurarea vechii biserici, la începutul sec. XX, este protopopul Panţurescu.
Un nume destul de sonor al Piteştiului de odinioară, de care se mai leagă o impresionantă construcţie a acestei urbe – Casa Panţurescu (din strada I.C. Brătianu )- monument istoric aparţinând  secolelor XVIII-XIX.
Construcţia este înrudită cu o alta – Vila Mărtoiu –aflată  în imediata sa vecinătate, pe bulevardul I C Brătianu, iar legătura dintre ele este dată nu doar de arhitectura care le face să semene cu nişte fortificaţii, ci şi de starea de rudenie dintre cele două familii care au locuit în bătrânele  şi valoroasele imobile. “Casele au aparţinut moştenitorilor aceleiaşi familii – ca loc de curte boierească. Sunt cunoscuţi cu nume diferite, dar locul era cu un singur moştenitor în Evul Mediu şi, cel mai probabil, este vorba de descendenţi de loc, ctitori ai celei mai vechi biserici din Piteşti, Sf. Mina – mijlocul sec. XVI. De altfel, Biserica Sf. Mina a fost restaurată de protopopul Panţurescu, la începutul sec. XX, ceea ce arată existenţa unei continuităţi“, mai spune arhitectul Aurelian Virgil Popescu, care completează tabloul general şi cu descrierea arhitecturii  celor două construcţii.
“Casa Panţurescu este ridicată sub influenţa stilului Epocii Brâncoveneşti în arhitectura civilă nobiliară, dar a fost modernizată ulterior, când au fost adăugaţi cilindrii de colţ, care aparţin curentului romantic-gotic. Vila Panţurescu se remarcă prin acele arce trilobate pe stâlpi de piatră şi cele două logii. Casa Panţurescu ar putea aparţine chiar începutului sec. XVIII, dar acest lucru nu e sigur”,  explică arhitectul Aurelian Virgil Popescu. Vecina sa, recent restaurată pentru a fi transformată în  restaurant este monument istoric de sec. XIX
“Vila Mărtoiu a fost construită, încă de la început, în curentul  romantic-gotic. Are şi ea, la rândul ei, acei cilindrii de colţ, ca şi casa Panţurescu, în ambele cazuri, exterioarele, ca şi interioarele, fiind asemănătoare celor de la Palatul Şuţu, scară monumentală, decoraţii neo-gotice”, explică arhitectul piteştean.
Cristina Stancu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE