Ceartă între primarul de la Arefu și senatoarea Șoșoacă pe tema urșilor

Publicat pe : 30 august 2021

Distribuie știrea

Senatoarea Diana Șoșoacă a postat, duminică, pe pagina sa de Facebook o filmare de pe Transfăgărășan, acolo unde a întâlnit o ursoaică cu doi pui. Parlamentarul a atras atenția asupra pericolului la care se supune omul atunci când se apropie de urși.

 

„Problema este că nu-i hrănește absolut nimeni. Ursoaica își apără puii. Nu vă dați jos din mașină. Sunt periculoși chiar dacă sunt mici. (…) Problema este că ar trebui hrăniți. S-a găsit aici un urs mort de foame, iar un alt pui cu capul crăpat de un topor”, spunea senatoarea Diana Șoșoacă.

„Ceea ce face Ocolul Silvic, ceea ce face Ministerul Pădurilor și Apelor este crimă împotriva românilor și crimă împotriva animalelor pentru că nu au grijă de aceste animale. Din contra, vor să dea lege prin care să îi împuște pe toți. Nu e voie să le dai să mănânce. Defrișarea pădurilor a dus urșii în stradă, lângă oameni. Foarte periculoși sunt! Atenție foarte mare: să nu vă apropiați de pui că ursoaica vă atacă!”, mai spunea senatoarea în filmarea de pe Facebook.

# Urșii sunt alungați din drum cu petarde

În timp ce Diana Șoșoacă făcea „live” pe Facebook, la fața locului a sosit și primarul de la Arefu, Gheorghe Stoican, împreună cu alte persoane care au început să alunge urșii cu petarde. Senatoarea le-a reproșat acestora că îi sperie în loc să-i hrănească.

În continuare, vă prezentăm o parte dintre discuțiile purtate de senatoarea Diana Șoșoacă cu primarul Gheorghe Stoican și cu alți apropiați ai edilului.

„Ce căutați să nu aveți grijă de acești urși? Unde este, ca pe vremea lui Ceaușeșcu, când se dădea mâncare?”, le reproșează senatoarea.

„Pe vremea lui Ceaușeșcu se împușcau urșii doamnă”, îi spune primarul.

„Și animalele au drepturi, vreau să știu de ce nu sunt ținute în siguranță ca pe vremea lui Ceaușescu?”, le mai spune Șoșoacă, după ce aceștia se plâng de urșii care vin în sate.

„Și Ocolul Silvic ce face, l-ați sesizat”, întreabă senatoarea.

„Doamnă, duceți-vă la ei!. Ei nu au treabă cu noi”, spune o persoană care a venit la fața locului împreună cu primarul

„Mie mi-au mâncat două animale în curte. Faceți Legi în Parlament! Ați făcut o ordonanță de Urgență ca să vă bateți joc de noi”, spune primarul de la Arefu.

„Nu am făcut eu. Ăla e Guvernul, dacă habar nu aveți ca primar cine dă Ordonanțe de Urgență. Ăla e Guvernul și încă nu e trecută prin parlament”, îi răspunde senatoarea Șoșoacă.

 

Vezi și știrea  În zilele toride de vară, un sistem de aer condiționat funcțional este esențial pentru confortul la volan

Alex Vlaicu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE