Cu o infrastructură școlară puternic degradată și provocări multiple, dar mai ales fără un sprijin important de la CJ Argeș – primarul liberal al comunei Slobozia, Constantin Cojocaru (foto), a realizat deja jumătate din ceea ce le-a promis oamenilor în campania electorală. Edilul se află la primul mandat și are pe mână proiecte de 6 milioane de euro. Vorbim de lucrări ambițioase într-o localitate în care școlile și clădirea primăriei sunt de pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Interviul cu primarul Constantin Cojocaru ne arată o ambiție de fier, într-un context politic fragil, marcat de tensiuni și neajunsuri la Centru, cu efecte directe în teritoriu. Am vorbit despre educație, sănătate și investiții foarte necesare, despre frâne administrative și bețe în roate, despre azi și mâine în comuna Slobozia.
# Câte școli aveți în comună?
– În comună avem două școli pentru clasele 0-IV și una pentru clasele V-VIII. Pentru toate trei am obținut funduri. Pentru școlile 0-IV am obținut finanțări pe Programul ”Școli sigure și sănătoase” și școala V-VIII este pe ”Modernizare integrată”. Am semnat contractele. Școala mare va fi reabilitată, celelalte se refac pentru că avem aproape 400 de copii. Sunt la primul mandat și avem finanțări de aproape 6 milioane de euro. Vreau să investesc în educație și sănătate, pentru că acestea sunt motorul.
# Ce alte lucrări mai aveți în derulare?
– Am în lucru o centrală fotovoltaică de 150 KW, am în lucru o platformă de gunoi de grajd. Am semnat în decembrie, a mers mai greu, de-abia ieri (săptămâna trecută, n.red.) am primit contractul semnat și de la AFM pe Iluminatul Public, etapa a treia. În curând, plătim la ISC toată procedura și începem școala gimnazială – modernizare integrată – și suntem în perioada de licitație. Sper că, dacă nu sunt contestații, în două săptămâni maxim să semnăm contractele pentru cele două școli și o sală de sport. Lucrările la școli se ridică la 27 milioane de euro.
# Cum vă afectează criza politică de la București?
– Sincer, ne afectează, vă dați seama, dar, una peste alta, dacă suntem sănătoși și suntem implicați și suntem aproape de cetățeni, vă spun eu că este bine. Dar da, sunt probleme. De exemplu, eu am semnat contract pe 31 decembrie cu AFM-ul și abia acum două zile am primit contractul, deci după șase luni… Fiind pe bugetul vechi, deci nu pe bugetul acesta. Sunt probleme pentru că suntem pătimași. Nu ar trebui să ținem cont de la ce partid este cineva. Atâta timp cât un primar este un bun gospodar și își face treaba în ”parohia” lui și, mai ales, când atrage atâtea fonduri pe lucrări importante, ar trebui susținut. Credeți-mă că mi s-au dat doar 3 miliarde de lei vechi de la Consiliul Județean Argeș.
# De ce? Pentru că sunteți liberal?
– Nu știu, nu zic mai departe… dar credeți-mă că, repet, am proiecte. Nu vin cu tâmpenii. Gândiți-vă că la mine s-au potrivit toate școlile în lucrări și sunt nevoit să închiriez containere modulare la toamnă pentru școala mare. Și costă două – trei miliarde de lei vechi.
# Dar cum sunt școlile? În ce stadiu de degradare se află ele acum?
– Ce să vă zic? În centrul comunei avem două corpuri. Acum zece ani s-a anvelopat termic cu un polistiren de 5 cm, dar gândiți-vă că un corp este de pe timpul lui Cuza. Și alt corp e din 1913. Ce să vă zic mai mult? Fără placă de beton, cum se făcea atunci… Nu e ce trebuie.
# Ce vă mai doriți să faceți în localitate?
– Să știți că, în proporție de peste 50%, ce mi-am dorit deja am realizat. Așa am spus și în campanie, investim în educație și în sănătate. Și am mai depus acum pe CNI șase obiective. Am depus pentru încă un dispensar, un centru pentru bătrâni, o primărie nouă, pentru că și primăria noastră este tot de prin anii 1800. Pentru o sală de sport aveam deja depus dosar și am primit clarificări. Un parc nou. Datorită numărului mare de copii avem două parcuri, chiar trei, credeți-mă, dacă le vedeți, ziceți că sunteți în oraș. Aș vrea ca în orice colț al comunei, unde am câteva locuri disponibile, să facem un parc pentru copiii din zona respectivă.
# Vă simțiți sprijinit de parlamentarii de Argeș?
– Credeți-mă, și nu vorbesc prostii, am venit la acest partid obligat. Și atât de bine m-am simțit datorită doamnei Alina Gorghiu, încât nu vă vine să credeți. Credeți-mă din suflet… Deci, la orice secundă, am sunat-o sau i-am dat mesaj, în secunda doi mi-a răspuns sau la un minut m-a sunat.
Noi avem și centrul local APIA, care deservește localitatea noastră, dar și Ștefan cel Mare, Mozăceni și Negrași. Fermierii depun peste 800 de cereri. La un moment dat s-a eliberat un post și numai din localitatea noastră 200-300 de persoane mergeau la Pitești sau la Topoloveni. Și, prin ajutorul doamnei Alina Gorghiu, directorul APIA pe țară a venit în comuna noastră și ne-a transferat o persoană și apoi ne-au mai trimis două persoane, ca să meargă procesul cât mai repede și eficient. Deci, toată stima…
Despre domnul Coteț ce să vă spun? Poate dânsul nu a putut să se implice. Dar doamna Alina Gorghiu, ca și președinte al PNL, s-a implicat foarte mult. Sincer vă spun că dacă doamna Alina Gorghiu va candida din nou, tot dânsa va câștiga șefia PNL Argeș. S-a implicat foarte mult. Mai este și chestia că trebuie să-i dai și celuilalt ocazia (lui Mihai Coteț, n.red.), dar la momentul actual, Alina Gorghiu este deosebită pentru noi.
