CONTINUITATE ȘI DEZVOLTARE LA CORBI – Anca Alina Baciu s-a înscris în cursa electorală

Publicat pe : 17 august 2020

Distribuie știrea

Primarul de poveste al comunei Corbi nu mai candidează în localitatea natală. Acesta, după cum se știe, s-a înscris în cursa pentru Consiliul Județean Argeș. Nu lasă, însă, locul de izbeliște, ci o propune chiar pe fiica sa, o tânără ambițioasă și cu experiență managerială. Iată mesajul.

Virgil Baciu: „Dragi Corbeni,
Mai avem puțin și se încheie și cel de al doile mandat încredințat de dumneavoastră prin vot la alegerile locale precedente, in cele doua mandate comuna Corbi a cunoscut cea mai puternică dezvoltare de la Revoluție încoace, aflându-se pe primele locuri în județul Arges la investiții in infrastructură dar și în educație și în capitalul uman . Toate acestea s-au realizat în colaborare cu aparatul Primăriei și Consiliul Local Corbi , am colaborat foarte  bine cu aproape toți consilierii locali dar în special cu cei patru consilieri locali PNL și anume:  Dan Aldea (viceprimar în cele doua mandate), Banu Visinel , Grigoroiu Vasile și Burila Dionisia , iar acum pe aceasta cale vreau sa multumesc tuturor celor care a fost consilieri în această perioadă.
Am anunțat ca nu voi mai candida la funcția de primar și pentru aceasta decizie am mai multe motive, dar doua dintre ele sunt esențiale ;
1. De mulți ani susțin un principiu prin care numărul de mandate succesive ale aleșilor să fie limitate la douî și am hotărât sî dau eu primul exemplu.
2. Am hotărât să acced pe scara ierarhică administrativă la funcția de președinte al CJ ARGES , unde voi candida din partea PMP.
Ultimii 3 ani și jumătate am avut calitatea de primar independent deoarece în urma unor neînțelegeri cu fosta conducere am fost exclus din PNL Arges, iar partidul care mi-a acordat încredere și șansa de a candida la CJ a fost PMP-ul.
În cei opt ani de primar am realizat multe proiecte , am început multe proiecte și am pregătit multe proiecte ce trebuie începute și ptr acest lucru următoarea administrație locală va avea susținerea mea dacă considera ca are nevoie de acest sprijin . De aceea am hotărât sa susțin un candidat la funcția de primar în persoana fiicei mele BACIU ANCA ALINA și lista de candidați la funcția de consilier local din partea PMP din care voi face parte și eu ptr a avea continuitate in dezvoltarea comunei și a aduce o noua viziune asupra comunei noastre dragi.
De ce BACIU ANCA ALINA?
Nu pentru că e “fata lui tata “, ci pentru o mulțime de argumente, dar voi enumera doar două:
1. Are calitatea, pregătirea și chiar experiența necesară  (în ultimi trei ani a fost manager general la SC Valcon Roofs SRL, crescând permanent activitatea firmei ajungând în 2019 la o cifră de afacere de peste 150 miliarde lei vechi și un profit de 22 miliarde lei vechi) considerată de către specialiști ca o performanța managerială
2. Va avea tot sprijinul meu de care are nevoie ptr a continua dezvoltarea si a implementa noi proiecte necesare.

Vezi și știrea  Mihai Coteț, președinte interimar al PNL Argeș

De ce lista de consilieri PMP?
Pentru că sunt membru PMP și fac o echipă foarte  bună cu candidații desemnați și pe care o să v-o prezentăm cât mai curând. Din punctul meu de vedere este o listă formată din EXPERIENȚĂ ȘI ENTUZIASM.
În rest urez succes tuturor contracandidaților iar dumneavoastră dragi concetățeni să-i votați pe cei mai buni candidați!
VĂ MULTUMESC ȘI MA ÎNCHIN ÎN FAȚA DUMNEAVOASTRĂ ȘI TOTODATA ÎMI CER IERTARE FAȚĂ DE CEI CARE AM GREȘIT, DACĂ CUMVA S-A ÎNTÂMPLAT ACEST LUCRU”.

 

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE