Marţea trecută, în jurul prânzului, ADIA s-a reunit pentru dezbaterea mai multor probleme iar unul din punctele aflate pe ordinea de zi l-a reprezentat „Modul de selecţie al administratorilor la SC Apă-Canal 2000 SA”. Primarul Pendiuc a făcut cinci propuneri, toţi cei propuşi fiind angajaţi ai primăriei, iar Gelu Mujea nu mai făcea parte din schema propusă. Acest lucru l-a infuriat pe primarul de la Albota, care a spus că nu ar trebui ca toţi primarii care fac parte din ADIA să fie trataţi ca nişte oameni săraci care se aşează la masa bogaţilor, şi că Apă-Canal nu va mai exista fără Gelu Mujea. Vicele Ionică a ieşit
la rampă în apărarea şefului său, explicând că legea nu îi mai permite lui Gelu Mujea să fie şi director general la Apă Canal şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Iată cum explică primarul Ion Dumitru reacţia pe care a avut-o în şedinţa ADIA:
# De ce v-aţi contrat cu Cornel Ionică în şedinţa ADIA?
– Neînţelegerile au pornit de la faptul că materialele ne-au parvenit chiar în ziua şedinţei şi nu am avut timp să le lecturăm. S-a schimbat legea cu privire la componenţa consiliilor de administraţie, iar eu nu am avut timp înainte de şedinţă să mă uit pe materiale. Am avut un punct de vedere. Eu aşa văd democraţia, aşa ar trebui să fie. Asta nu înseamnă că noi căutăm ţapi isăşitori. Vă mulţumesc că m-aţi întrebat, şi pe această cale vreau să informez că între mine şi Tudor Pendiuc sau Cornel Ionică nu există dispute. Primăria Piteşti a achiziţionat de la Albota un teren, iar sumele provenite din această tranzacţie au fost binevenite la bugeul comunei. Dânşii au demonstrat că că vor o relaţie de respect şi prietenie, şi noi trebuie să ne purtăm ca atare. Este chiar indicat să te reprezinte Pendiuc în anumite probleme legate de administraţia locală.
Am încercat să luăm legătura şi cu viceprimarul Ionică pentru a vedea dacă şi acesta a trecut peste divergenţa avută cu Ion Dumitru, dar se pare că viceprimarul Piteştiului a început week-end-ul mai devreme. Toată ziua de vineri nu a fost de găsit nici măcar la telefon.
