Cosmin Popa – Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu

Publicat pe : 28 aprilie 2026

Distribuie știrea

Săptămâna trecută, de Ziua Mondială a Cărții (23 aprilie), la Pitești, seria de evenimente ”Dialogurile Filarmonicii” a adus o dezbatere foarte interesantă.

Istoricul Cosmin Popa a fost invitatul acestei ediții, iar punctul de sprijin al conversației l-a constituit volumul său, „Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu”. Cartea, care are la bază cercetări arhivistice minuțioase dar și bogată bibliografie, urmărește felul în care deciziile politice au modelat economia și au produs mecanisme de corupție care au structurat viața de zi cu zi.

Au moderat: • Cosmin POPA – autorul, istoric specializat în istoria comunismului • Octavian MihaiI SACHELARIE – fost director al Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” din Argeș • Marius MOTREANU – istoric.

Cosmin Popa este cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, specializat în istoria Uniunii Sovietice, Rusiei și Europei Centrale și Răsăritene în perioada comunistă și postcomunistă. Are studii universitare la București și Moscova. A publicat cărți și numeroase studii și articole în reviste românești și internaționale și capitole în volume și tratate de specialitate.

”Corupția din România comunistă nu a reprezentat doar o deviație de la normele morale și juridice, ci un mecanism structural, tolerat și utilizat de Nicolae Ceaușescu pentru menținerea echilibrului politic și a loialității elitelor. Departe de a deveni un fenomen accidental, corupția a devenit un element constitutiv al sistemului, indispensabil pentru funcționarea sa cotidiană, dar și pentru perpetuarea unui regim întemeiat pe control, frică și complicități reciproce…” – Cosmin Popa.

Cartea dezvăluie discrepanțele dintr-un regim pe care mulți și-l amintesc ca fiind plin de restricții și lipsuri. Cazurile, tratate punctual, uimesc și acum: activiști locali ai partidului, fotografiați beți, bătându-se cu pui fripți, într-o perioadă în care până și pâinea era raționalizată; aceiași activiști au pus în funcțiune, în sediul sfatului popular, un cazan de rachiu.

Nici cazurile din Argeș nu lipsesc, desigur. Pentru că fenomenul era generalizat.

Un tom scris fără patimă, dar cu exactitate, așa cum trebuie să facă un istoric adevărat. Volumul a fost publicat de Editura Corint și este ceva ce ar trebui căutat!

Sp. Voinescu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE