De la 1 iulie, se scumpește vechimea în muncă

Publicat pe : 24 iunie 2026

Distribuie știrea

De la 1 iulie 2026, un an de stagiu cumpărat va costa aproape 13.000 de lei, cu peste 800 de lei mai mult decât în prezent. Majorarea salariului minim brut aduce această schimbare, astfel că persoanele care vor să-și cumpere vechime, o mai pot face la prețul actual doar până în prima zi a lunii iulie.

Tot de la 1 iulie,salariul minim brut pe economie urcă de la 4.050 la 4.325 de lei, iar contribuția lunară pentru completarea stagiului reprezintă 25% din acest salariu minim, fapt care justifică creșterea unui stagiu de vechime cumpărat. În prezent, contribuția minimă lunară este de aproximativ 1.012 lei pe lună, adică în jur de 12.150 de lei pentru un an întreg de vechime.

De la 1 iulie, contribuția lunară ajunge la aproximativ12.975 de lei. Diferența de peste 800 de lei se aplică fiecărui an pe care un contribuabil alege să-l aducă la zi.

Opțiunea de a cumpăra vechime în muncă se adresează persoanelor care nu au realizat stagiul minim de cotizare sau care au perioade în care nu au plătit contribuții, achitate retroactiv printr-un contract de asigurare socială facultativă încheiat cu Casa Teritorială de Pensii.

Se pot cumpăra între o lună și șase ani, doar pentru perioade necontributive, precum intervalele fără contract de muncă. Stagiul minim necesar pentru pensia la limită de vârstă rămâne de 15 ani, adică 180 de luni de contribuții.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE