Deputatul PSD de Argeș, Nicolae Georgescu, l-a luat la întrebări, în Parlament, pe Ministrul Apărării

Publicat pe : 1 februarie 2021

Distribuie știrea

# Nicolae Georgescu: Când va începe construcția primului centru de recuperare și refacere din România pentru militarii veterani din teatrele de operații?

Aflat la al doilea mandat în Parlamentul României, deputatul argeșean (PSD) Nicolae Georgescu s-a apucat de muncă, din opoziție. Prima interpelare din acest mandat este adresată Ministrului Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă.

”Subiectul întrebării: Regândirea sistemului militar de sănătate al României
Obiectul întrebării:

Domnule Ministru,
Din 2018, odată cu alocarea de către Guvern, în premieră, a unei cote de 2% din Produsul Intern Brut (PIB), România îşi dotează Forţele Terestre, Aeriene şi Navale cu tehnică de ultimă generaţie. Acest fapt, susținut de toată clasa politică, contribuie la dezvoltarea capacităţilor de apărare şi ar trebui să contribuie la relansarea industriei de apărare româneşti. Pe măsură ce Forțele Armate Române evoluează pentru a face față amenințărilor externe, sistemul de sănătate militar trebuie să evolueze și el. Noi avem, în momentul de faţă, 11 spitale militare în ţară. Din câte cunosc, se fac eforturi ca aceste spitale să fie modernizate şi dotate la un nivel cât mai ridicat.     Având în vedere specificul spitalelor militare, dar și problemele ridicate de pandemie, avem nevoie din ce în ce mai mult ca ele să funcționeze la capacitate maximă, să devină tot mai eficiente, pentru că aceste spitale, în primul rând, acordă îngrijire medicală şi servicii medicale militarilor şi rezerviştilor, dar şi civililor care au nevoie de asistență medicală superioară. Pentru a oferi îngrijiri mai bune și pentru a consolida capacitatea medicinei militare naționale, de a sprijini și susține Forțele noastre Armate pe orice câmp de luptă, în viitor, consider că ar fi util ca, din bugetul anual de peste 2 % alocat Ministerului Apărării Naționale, să direcționăm o parte din bani către modernizarea spitalelor militare din țară și instruirea studenților militari.

Vezi și știrea  Bani publici pentru politică: AEP a virat peste 15,4 milioane de lei în conturile partidelor pentru luna august. Cine primește cei mai mulți bani?

De aceea, mă întreb și vă întreb:
1. Aveți intenția de a dezvolta spitalele militare regionale pentru a reactualiza infrastructura pe care o avem în momentul de faţă în sănătate?
2. Există la Ministerul Apărării Naționale un plan pentru a crea în următorii 4 ani programe extinse de suport psihologic destinate militarilor români întorși din teatrele de operații și familiilor acestora, pentru tratarea sindromului de stres posttraumatic?
3. Când va începe construcția primului centru de recuperare și refacere din România pentru militarii veterani din teatrele de operații?
4. Considerați necesară majorarea investițiilor în dezvoltarea învățământului medicomilitar din țara noastră?”

Deputatul  PSD Nicolae Georgescu a mai menționat că solicită răspuns în scris. Îl așteptăm și noi!

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE