Din ciclul: ”Iarna nu-i ca vara”. O nouă taxă pentru românii care locuiesc la bloc!

Publicat pe : 28 noiembrie 2024

Distribuie știrea

În această iarnă, românii care locuiesc la bloc vor scoate bani în plus din buzunare. Astfel, toți locatarii dintr-un bloc, inclusiv cei care au centrală termică, vor fi taxați în plus, prin plata unei cote comune de 50% din factura de energie a blocului pentru țevile care trec și prin apartamentul lor.

Președintele Federației Asociaților de Proprietari din România, Radu Opaina, spune că este o mare aberație plata cotei comune de 50%, în condițiile în care ar trebui să fie de maxim 10 procente. „Cantitatea de energie termică aferentă consumului comun de încălzire, repartizată proporțional cu cota indiviză conform prevederilor art. 14, se achită de către toți proprietarii/utilizatorii de apartamente/spații cu altă destinație decât cea de locuință din unitatea de calcul, indiferent dacă:

– apartamentele sau spațiile cu altă destinație decât cea de locuință sunt sau nu conectate la SACET (sistemul centralizat – n.r.) sau la sursă locală;

– există sau nu coloane de distribuție a încălzirii ce traversează apartamentele și/sau spațiile cu altă destinație decât cea de locuință și dacă acestea sunt sau nu izolate termic.

A venit prima factură de căldură! Prima aberație a iernii în blocurile cu repartitoare: jumătate din factura pe bloc o plătesc toți, atât conectații, cât și deconectații (cei cu centrală proprie).

Este o aberație colosală. Nu ai cum să ai parte comună 50% din factura totală. Nu înțeleg cum au ajuns la acea formulă. Cota comună ar trebui să fie maximum 10%. Vă fac un calcul: de exemplu un bloc cu 8 etaje și 40 de apartamente, pe scară sunt 8 calorifere, câte unul la fiecare etaj, iar în apartamente sunt câte 3 calorifere, să zicem, deci 120 de calorifere. Ar veni 128 de calorifere în total în bloc, din care 8 sunt la comun. Cum să ajungă partea comună 50%?”, a scris pe Facebook, Radu Opaina., potrivit Știripesurse.ro.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE