# ”Cred într-un sistem medical construit pe respect, empatie și performanță”
Medicul Costin Ștefan, director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a fost numit consilier onorific al Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.
”Această distincție reprezintă o recunoaștere a profesionalismului, dedicării și experienței domnului Director Medical în domeniul sănătății. Suntem mândri că un membru al echipei noastre este apreciat la nivel național și va contribui la dezvoltarea politicilor de sănătate din România.
Pe lângă responsabilitățile de conducere în functia de director medical, domnul dr. Ștefan Costin este și șeful Secției Diabet Zaharat și medic primar în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.
Activitatea medicală a domniei sale reflectă profesionalismul, implicarea și viziunea medicală demonstrată de-a lungul anilor.
Vă informăm că, deși a fost numit consilier onorific la Ministerul Sănătății, domnul director medical își va continua activitatea la Spitalul Județean de Urgență Pitești, ba chiar mai mult, domnul dr. Ștefan Costin își propune să folosească această noua poziție pentru a atrage sprijin, investiții și soluții pentru îmbunătățirea condițiilor din Spitalul Județean de Urgență Pitești.
„Pentru mine, această numire este o mare onoare, dar și o responsabilitate în plus. Voi continua să fiu la fel de implicat în activitatea de zi cu zi a spitalului, să rămân aproape de colegi și de pacienți. Cred într-un sistem medical construit pe respect, empatie și performanță, și voi depune toate eforturile pentru a contribui la îmbunătățirea lui.”, dr. Stefan Costin, Director Medical al SJU Piteşti.
Suntem convinși că experiența sa vastă și pasiunea pentru medicină vor aduce beneficii semnificative sistemului de sănătate românesc.
Îl felicităm din toată inima și îi urăm mult succes în această nouă misiune onorantă, în care suntem convinși că va reprezenta cu cinste, nu doar instituția noastră, ci și județul Argeș!”, a transmis SJUP.
