Domeniul Public al Piteştiului rămâne fără o stradă şi fără scările de la stadion

Publicat pe : 29 octombrie 2012

Distribuie știrea

# Municipalitatea nu a atacat cu recurs hotărârea Judecătoriei. De ce?… Ca să nu rămână fără terenul revendicat în instanţă de cel care a şi câştigat procesul, municipalitatea va trebui să negocieze cu proprietarul pentru achiziţionarea terenului, sau pentru un eventual schimb, astfel încât scările care coboară spre cartierul Banat şi spaţiul din imediata vecinătate a Stadionului (care funcţionează ca parcare pentru tiruri şi ca spaţiu de manevre pentru şcolile de şoferi) să-şi poată păstra destinaţia pe care încă o mai au.

Povestea acestei puneri în posesie a început în urmă cu mai mulţi ani, când Stelian Ştefănescu a depus, în baza L 247/2005, o cerere de  reconstituire a dreptului de proprietate pentru un teren în suprafaţă de 4 hectare, situat în zona stadionului.  Printr-o hotărâre a Comisiei de Fond Funciar Piteşti, cererea fost respinsă, pe motiv că documentaţia depusă era incompletă. Stelian Ştefănescu nu s-a mulţumit cu această decizie şi a formulat contestaţie, contestaţie care a fost aprobată de  către Comisia Judeţeană de Fond Funciar care  l-a îndreptăţit pe solicitant să primească  despăgubiri  pentru  o suprafaţă de 1,8315 ha şi să i se restituie, în natură , un teren în suprafaţă de 1,4585 hectare.
În aceste condiţii, Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti a procedat la punerea în posesie a lui Stelian Ştefănescu, cu 14.585 mp.
Numai că, nemulţumit de despăgubirile acordate, bărbatul a formulat la Judecătoria Piteşti o contestaţie împotriva  Hotărârii Comisiei  Judeţene de Fond Funciar, iar în prima sentinţă civilă definitivă şi irevocabilă, instanţa a dispus modificarea respectivei hotărâri în ceea ce priveşte “suprafaţa  propusă la despăgubiri”.  Mai exact, Judecătoria Piteşti a constatat că petentul este îndreptăţit  la restituirea în natură a suprafeţei de 14.510 mp, identificată conform raportului de expertiză efectuată în dosarul în cauză.  Din nou, Comisia Locală de Fond Funciar a fost  obligată să-l pună în posesie pe bărbat, de data aceasta cu  14.510 mp, Stelian Ştefănescu, primind astfel  trei parcele de 2323 mp, 4063 mp şi  8124 mp.
„Cetăţeanul a solicitat dreptul de proprietate pe 4 hectare, iar instanţa i-a dat o decizie favorabilă. A fost proprietar, e clar! I-am respins dosarul de retrocedare, dar omul nemulţumit a mers în instanţă, care i-a dat câştig“, a explicat primarul Tudor Pendiuc, arătându-se dispus să încerce o negociere cu proprietarul pentru realizarea unui schimb de terenuri. Rămâne de  văzut cât de dispus va fi proprietarul să facă un asemenea schimb sau la cât va negocia vânzarea terenului în cazul în care municipalitatea va fi dispusă să-l cumpere.

Vezi și știrea  Fostul deputat de Argeș, Andrei Gerea, a șters pe jos cu Bolojan!

Ce mai putea face Primăria ca să evite decizia  de punere în posesie?

Cei 14.510 mp sunt cuprinşi însă în documentaţia cadastrală (înregistrată la OCPI) a  Direcţiei Judeţene a Turismului şi Sportului,, mai puţin suprafaţa de 625 mp afectată de Strada Nicolae Dobrin, care este în domeniul public al municipiului Piteşti. Pe de altă parte, municipiul Piteşti are cuprinsă în inventarul bunurilor din domeniul public suprafaţa de 159.000 mp, suprafaţă ce figurează şi în documentaţia Direcţiei Judeţene a Turismului şi Sportului Argeş. În respectiva  suprafaţă sunt incluse cele trei terenuri atribuite cetăţeanului. Un motiv în plus ca Primăria să parcurgă toate căile legale ca să evite  o decizie de punere în posesie.
“Niciodată nu ne-am oprit din contestaţii. S-au parcurs toate fazele procedurale care puteau fi parcurse, iar după o decizie definitivă şi irevocabilă nu  se mai poate face recurs”, a explicat  Iosiv Cerbureanu, secretarul general al Municipiului Piteşti
Este perfect adevărat că  recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. Dar la fel de adevărat este faptul că, înainte ca Judecătoria  Piteşti să dea sentinţa definitivă şi  irevocabilă, Primăria Piteşti putea să facă recurs în termen de 15 zile de la  precedenta decizie a aceleiaşi instanţe. Lucru pe care, în mod evident, nu l-a făcut, altfel  cauza ar fi ajuns la Tribunalul Argeş.
Cristina Stancu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE