DSVSA Argeș – măsuri pentru prevenirea apariţiei gripei aviare în județ

Publicat pe : 22 noiembrie 2021

Distribuie știrea

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Argeș transmite recomandări cetățenilor pentru a preveni apariția gripei aviare în județ.

Măsurile sunt transmise în contextul în care Institutul Naţional de Sănătate Animală Bucureşti a confirmat un caz de gripă aviară înalt patogenă (H5N1) într-o comună din judeţul Călăraşi, la o lebădă de vară.

DSVSA Argeș recomandă cetățenilor să respecte mai multe măsuri.

La nivelul exploatațiilor nonprofesionale: interzicerea accesului păsărilor domestice la luciul de apă, lacuri, râuri etc; separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice; interzicerea depozitării hranei pentru păsările domestice și a păsărilor captive într-un mod neprotejat de păsările sălbatice sau de alte animale; prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozatoare și alte animale de companie; se vor aplica măsuri suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecții prin folosirea de încaltăminte diferită în spațiul de exploatare a păsărilor domestice;

Vezi și știrea  Ambasador în Argeș, oportunități economice, turistice și culturale!

La nivelul exploatațiilor comerciale: împrejmuirea exploataţiei, astfel încât să nu poată permite intrarea sau ieşirea animalelor şi a persoanelor neautorizate; prevenirea accesului mamiferelor-controlul rozatoarelor precum și interzicerea altor animale domestice si salbatice (de exemplu pisicile și câinii); atât spațiul de depozitare pentru materialele de așternut cât și furaje vor fi acoperite și închise; toate persoanele vor respecta normele de biosecuritate; dezinfector rutier, filtru sanitar veterinar corespunzător și funcțional; echipament de protecţie pentru personalul de serviciu şi vizitatori, precum şi a condiţiilor pentru decontaminarea acestuia.

„S-a dispus obligativitatea notificării medicului veterinar de liberă practică concesionar sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș asupra oricărei suspiciuni de boală, caz de mortalitate și morbiditate manifestate la păsările aflate în proprietate”, a precizat Sorin Sorescu, directorul executiv de la DSVSA Argeș.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE