DSVSA Argeș va avea un aparat PCR funcțional până la sfârșitul anului

Publicat pe : 14 septembrie 2020

Distribuie știrea

La Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș continuă procedura de achiziționare a unui aparat Real Time PCR, pentru depistarea pestei porcine africană, dar care poate fi folosit și la testarea COVID-19. Instituția condusă de Sorin Sorescu a accesat pe fonduri europene proiectul  intitulat „Achiziție echipamente, instrumentar de determinare și diagnostic pentru PPA”, cu o valoare totală estimată de 437.119,18 lei.

Proiectul are drept scop determinarea pestei porcine africane, dar, dată fiind situația actuală, s-a luat hotărârea ca persoana care va lucra pe acest aparat să fie specializată și pentru determinarea COVID-19, așa cum se întâmplă și în alte direcții județene din țară, care deja au astfel de aparate. Proiectul a fost scos la licitație, pe SICAP, fiind depuse nu mai puțin de 12 oferte. Procedura a trecut în acest moment de evaluare calificare/tehnică.
„S-a trecut de partea tehnică. Au avut multe lămuriri de făcut. S-a intrat în zona ofertei financiare. S-au stabilit punctajele și acum urmează partea financiară… Categoric se va stabili câștigătorul până la sfârșitul anului”, ne-a precizat Sorin Sorescu, directorul DSVSA Argeș.
Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă achiziționarea de către DSVSA Arges a mai multor bunuri, care au fost împărțite la licitație pe loturi, după cum urmează:
Lotul 1: Omogenizator – 1 bucată – cu o valoare totală estimată la 46.998,75 lei;
Lotul 2: Echipament Real Time PCR – 1 bucată – valoare estimată la 120.444,21 lei;
Lotul 3: Hota biologică de înaltă securitate – 1 bucată – 37.601,80 lei;
Lotul 4:  Congelator de – 80 grade C – 1 bucată – 47.003,42 lei;
Lotul 5: Autoclav – 1 bucată – 47.003,42 lei;
Lotul 6: Linie de laborator pentru depistarea pestei porcine africane (linie ELISA) – 1 bucată – 67.564,79 lei;
Lotul 7: Balanță tehnică – 1 bucată – 11.752,02 lei;
Lotul 8: Sterilizator instrumentar – 1 bucată – 32.900,99 lei;
Lotul 9: Pipete automate monocanal – 1 bucată – 11.752,02 lei;
Lotul 10: Pipete automate multicanal – 2 bucăți – 4.700,81 lei;
Lotul 11: Combină frigorifică – 2 bucăți – 9.396,95 lei.

Vezi și știrea  Ambasador în Argeș, oportunități economice, turistice și culturale!

Luptă aprigă pentru achiziționarea unui aparat PCR

Cei 12 agenți economici vor licita fiecare pentru unul sau mai multe loturi, o singură firmă dorind să liciteze pentru fiecare lot în parte. Cele 12 societăți comerciale care participă la licitație sunt:
1. COMLIBRIS, Loturile:  4,3,7.
2. NOVA GROUP INVESTMENT, Loturile: 1,10,4,6,9,
3. DIALAB SOLUTIONS, Loturile: 1, 10, 11, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9,
4. NITECH,Loturile: 10,11,3,4,7,9,
5. HYPO TECH & CONSULTING SRL, Loturile: 3,4,
6. MEDICLIM S.R.L., Lotul: 6,
7. DEXTER COM S.R.L., Loturile: 4,3,9,
8. TUNIC PROD S.R.L., Lotul: 7,
9. DIAMEDIX IMPEX, Loturile: 1,10,2,3,4,6,7,9,
10. SEPADIN S.R.L., Loturile: 10,4,7,9,
11. LIAMED, Loturile: 8,
12. SAPACO 2000 S.A., Loturile: 3,4.
A.V.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE