Ducele de Albota: ”Noi, primarii, suntem vânați. Nu mai scăpăm de controale!”

Publicat pe : 24 februarie 2026

Distribuie știrea

Într-o discuție pe care am avut-o cu primarul comunei Albota, Ion Dumitru, am aflat că, uneori, instituțile statului îi vânează pe primari, ca și cum aceștia ar fi dușmani în toată regula. Controalele și presiunile nu încetează, iar aceste acțiuni sunt dublate de tensiunile pe care le au edilii în actul administrativ.

”Observ că noi, primarii, suntem vânați. Nu mai scăpăm de controale, parcă am fi oaia neagră . Muncim foarte mult, ne zbatem mai mult decât alții care au funcții mai bine plătite și totuși parcă stăm în gât unora. Vin să ne amendeze, ba de la Mediu, ba de la Apele Române. Avem controale peste constroale, ne perturbă activitatea. Nu mai spun de consilierii locali care, recent, se țineau după mașina de gunoi, că spuneau că dăm prea mult gunoi. Fac pe controlorii, deși în realitate au cu totul alte atribuții. Dar le place să se dea în spectacol.”, a declarat primarul de la Albota, pentru Atitudine în Argeș.


Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE