Joi, 17 octombrie, de la ora 12:00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș se va desfășura evenimentul de lansare a romanului polițist ”ZIARUL DE MÂINE” (Editura CARMINIS, 2024), autoare – Mara ONEL. Evenimentul va fi moderat de poeta – membră a Uniunii Scriitorilor din România – și realizatoarea TV, Denisa POPESCU-MARTIN.
Mara ONEL este studentă a Universității Naționale de Știință și Tehnologie ”POLITEHNICA” București – Centrul Universitar Pitești, în anul al II-lea, la două facultăți – Limbi Moderne Aplicate și Drept. Scrie povești din clasa a II-a și a început să publice cărți din gimnaziu.
La doar 13 ani, a debutat cu policierul „O adolescentă la Paris” (Carminis, 2018), devenind astfel, cea mai tânără autoare de cărţi poliţiste din România şi una dintre cele mai tinere din lume. La 14 ani a adus pe lume cea de-a doua carte polițistă „Trandafir și malachit” (Carminis, 2019), urmată de cea de-a treia intitulată „La Plaza. O carte de bucate” (Carminis, 2019).
În 2020 scrie alte două romane polițiste „Dante” și „Mademoiselle Poirot pentru o zi”, ambele tipărite la Editura Carminis. Volumul de poezii „O să ne fie bine!”, precum și romanele „Șoferul scriitoarei” și „Carina Fiori” – toate apărute la Editura Art Creativ în anul 2022, întregește lista căților publicate de tânăra scriitoare.
«Cartea de faţă reunește concepte și detali înţelese şi interpretate în manieră personală, regăsite în texte beletristice, de graniţă și biografii. În ,,Acvariul” (Polirom, 2011) lui Victor Suvorov se vorbește despre atribuirea unor nume noi ofițerilor Direcţiei Generale de Informaţii a Ministerului Apărări din Uniunea Sovietică și despre necesitatea ca acestea să păstreze iniţialele numelor anterioare. „Spionul și trădătorul” (Publisol, 2021), de Ben Macintyre, prezintă adevărul fascinant al colonelului KGB Oleg Gordievski, omul de încredere al serviciilor secrete sovietice care, în timpul Războiului Rece, a ales să fie spion britanic. Autobiografia („Tunelul cu porumbei”, RAO, 2016) lui John le Carré, care a activat o vreme în Serviciul de Informații britanic, și romane ale sale, precum „Un adevăr delicat” (Litera, 2021) sau „Proiectul Silverview” (Litera, 2022), aduc în lumină întrebări legate de etică, de principii personale și lucrurile pe care le facem pentru a le apăra sau la care suntem dispusi să renunţăm, odată cu ele. Javier Marias, în „Berta Isla” (Litera, 2020) și „Tomás Nevinson” (Litera, 2023), meditează – filosofic, poetic – asupra unei existențe căreia îi conturăm sensul și absurdul prin fapte și cuvinte, deopotrivă. Poezia lui Adrian Păunescu rostește, pe îndelete, fiecare tăcere care ne doare. Și toți aceștia oftează, într-un fel sau altul, despre singurătate.» (Nota autoarei)
”Puteam să-l cred, la fel de bine cum puteam să nu. Alegerea îmi aparținea, ca întotdeauna. Am ales să-l cred, pentru că-mi doream să fie adevărat, să-mi fie sprijin. Alternativa ar fi fost să mă întorc la singurătate și tăcere, iar singur și tăcut n-au fost niciodată atributele cuiva care a respirat în continuare, când genunchiul sistemului îl apăsa pe piept.” (Mara ONEL – ”Ziarul de mâine”)
ADRIAN-NICOLAE COMAN
