Folclorul autentic, din nou, la Mioveni!

Publicat pe : 30 iulie 2024

Distribuie știrea

 

# Maria Dragomiroiu și Constantin Enceanu, capetele de afiș ale Festivalului

În perioada 2-4 august, orașul Mioveni va fi gazdă pentru aproximativ 300 de dansatori, membri ai ansamblurilor folclorice reprezentative pentru județele Tulcea, Sălaj, Satu Mare, Botoșani, Maramureș, Bihor și Olt care vor participa la cea de-a V-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor Mioveni.

Așa cum v-am obișnuit Festivalul va debuta vineri, 2 august 2024, cu tradiționala paradă a portului popular, unde sunteți invitați să luați contact cu tradițiile, obiceiurile, muzica și coregrafiile ansamblurilor folclorice participante la ediția din acest an.

 

În cele 3 seri de spectacol, toate ansamblurile vor urca pe scena festivalului și vor încânta publicul cu minunatele costume populare, precum și cu muzica și dansurile specifice fiecărei zone. Cele 8 ansambluri folclorice participante la Festivalul – Concurs Național de Folclor Mioveni, ediția 2023 sunt: Ansamblul Folcloric Atelierul de Joc Popular din Zalău, Ansamblul Folcloric Altițe Dobrogene din Jijila, Ansamblul Folcloric Cetatea Codrului din Ardud, Ansamblul Folcloric Codrulețul din Vorona, Ansamblul Folcloric Cosăul din Budești, Ansamblul Folcloric Floarea Barcăului din Marghita, Ansamblul Folcloric Heracleea din Enisala, Ansamblul Folcloric Plai de Dor din Șerbănești.

 

Vezi și știrea  FOLK ÎN PARC - Ediția I, la Pitești!

Alături de aceste ansambluri, publicul iubitor de folclor autentic se va bucura de prezența pe scena festivalului a artiștilor populari Gabriel Treteag, Constantin Enceanu și Maria Dragomiroiu, alături de Taraful Cornel Bucuroiu, care ne vor oferi momente spectaculoase. De asemenea îi vom avea alături și pe câștigătorii ediției precedente Ansamblul Folcloric MEGIEȘII, din județul Suceava, în cadrul Galei de premiere.

Ca și în anii precedenți, juriul este format din cinci renumiți specialiști în domeniu și oameni de cultură din România precum Elise Stan – președintele juriului, Ileana Vieru, Doina Ișfănoni, Elena Iagăr și Florian Teodorescu. Evenimentul va fi prezentat de către îndragita vedetă a TVR, Iuliana Tudor.

Organizatorii Festivalului Concurs-Național de Folclor sunt Centrul Cultural Mioveni împreună cu Primăria și Consiliul Local Mioveni.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE