Foștii comisari de la Protecția Consumatorilor Argeș au făcut apel în dosarul în care au fost condamnați pentru luare de mită

Publicat pe : 5 octombrie 2022

Distribuie știrea

Dosarul „Corupție la Protecția Consumatorilor Argeș” se reia, în fază finală, la Curtea de Apel Pitești. Dumitru-Constantin Boboc și Paul-Constantin Zamfir, comisari superiori în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș la momentul săvârșirii faptelor, au făcut apel după ce au condamnați, la începutul lunii septembrie, de Tribunalul Argeș pentru fapte de corupție. Dumitru Boboc a primit 2 ani şi 11 luni închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită și fals intelectual. În schimb, Paul Zamfir a primit 2 ani şi 8 luni închisoare pentru luare de mită. Celor doi li s-a interzis, pe o perioadă de 4 ani și dreptul de a ocupa funcția de comisar.

Alături de cei doi, au fost condamnați și șase reprezentanți ai unor societăți comerciale la pedepse cuprinse între 1 an și 4 luni și 1 an și 7 luni. Ca să nu îi amendeze pe comercianţii prinşi cu nereguli, comisarii de la OPC Argeş primeau bani sau diferite produse. Pentru tăcerea lor, aceștia au cerut și au primit bormaşini și chiar reduceri la… geci.

 

Cu toate că în cadrul judecății, de la Tribunalul Argeș, inculpaţii și-au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor, atât cei doi foști comisari, cât și trei oameni de afaceri au atacat cu apel hotărârea instanței. Astfel, în perioada următoare, dosarul va fi reluat la Curtea de Apel Pitești.

Vezi și știrea  Corneliu Berevoianu, ACHITAT pentru delapidarea bugetului Primăriei Nucșoara

Foștii comisari au fost acuzați de procurorii DNA Pitești că, în perioada februarie – aprilie 2021, „ar fi pretins și primit de la șase oameni de afaceri, inculpați în prezenta cauză, sume de bani cuprinse între 200 și 600 lei și alte foloase necuvenite pentru a nu aplica amenzi contravenționale ori pentru a favoriza agenții economici cu ocazia efectuării controalelor, prin atestarea unor aspecte necorespunzătoare realității, respectiv faptul că nu au fost constatate nereguli la societățile verificate.

Spre exemplu, unul dintre operatorii economici controlați ce presta servicii de alimentație publică își desfășura activitatea cu încălcarea dispozițiilor Ordonanței nr. 21/ din 21 august 1992, republicată, privind protecția consumatorilor, în sensul că utiliza produse expirate, condițiile de muncă erau insalubre, nu deținea o autorizație de funcționare emisă de către Direcția de Sănătate Publică (D.S.P.) Argeș etc.”.

A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE