Nu am fost surprinși de demisia lui Emil Boc, pe care o așteptam de câteva luni bune. Pentru că era limpede că domnul Boc, încă președinte al PDL, nu mai avea parte nici de susținerea totală a partidului, ca să nu mai vorbim de cea populară, pierdută și din cauza măsurilor de austeritate, dar mai ales pentru modul dezastruos în care a comunicat respectivele decizii. Am fost însă surprinși de rapiditatea cu care a venit înlocuitorul său, Răzvan Mihai Ungureanu, unul dintre cei mai promițători oameni de pe
scena politică din ultimii ani. Să nu uităm că acesta și-a început cariera politică în guvernarea CDR, în 1998, ca secretar de stat la Externe, când nu avea nici 30 de ani. A fost imediat premiat de către tineretul PNȚCD cu premiul Corneliu Coposu, în 1999, ca semn al aprecierii activității sale în diplomație. A urmat apoi un parcurs ascendent, ajungând ministru de externe în guvernul Tăriceanu, funcție pe care a părăsit-o pentru că n-a fost suficient de supus șefului său de partid de atunci, același Tăriceanu. Acum vine premier, alături de o echipă mai degrabă tânără, cu nume noi de la PDL, cu doi oameni de valoare la UNPR și cu aceiași miniștri care oricum n-au făcut nimic, de la UDMR, aceasta fiind, după părerea noastră, singura problemă a noului guvern. Dar este de înțeles, pentru că și de această dată udemeriștii și-au șantajat partenerii de guvernare. Dincolo de acest amănunt, guvernul care astăzi va primi, cel mai probabil, votul parlamentarilor care vin la serviciu, nu al chiulangiilor de la USL, are mari șanse să facă treabă și să crească atât nivelul de trai, nu foarte mult, că nu are prea mulți bani la dispoziție, cât și procentele PDL. Spre marea neplăcere a lui Ponta și Antonescu, care nu mai știu cum să mai critice guvernul, singurul argument contra lui Ungureanu fiind că a fost șef la SIE. Așadar, noi, țărăniștii, vrem să dăm o șansă noului guvern să arate ce poate. Pentru că poate vom avea surprize plăcute…
