Ion Mînzînă: ”Câte județe din România au investit, în patru ani, peste 80 de milioane de euro în sănătate?!”

Publicat pe : 9 decembrie 2025

Distribuie știrea

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a vorbit, la un post local de televiziune, despre o campanie a PNL-ului care a avut scopul de a arăta părțile negative din spitalele argeșene. Ne amintim și noi ”vânătoarea” de medici, dar dincolo de rivalități politice, realitatea este că CJ-ul a investit peste 80 de milioane de euro în sănătate, mare parte din bani provenind din fonduri europene.

În ultimii ani, s-au făcut eforturi considerabile pentru ca argeșenii să aibă parte de condiții foarte bune de tratament în unitățile medicale din județ și să nu mai ia calea spitalelor din București. Și s-a reușit schimbarea la față a spitalelor din Argeș, chiar dacă pe margine mai există nemulțumiri.

”Acum patru ani, un partid începuse o campanie furibundă la nivelul spitalelor, care s-a dovedit un fiasco. Am mai spus-o și o repet: meritul este mai puțin al meu și mai mult al echipei. Tot timpul am spus și voi spune că echipa este importantă, că oamenii sunt trecători, funcțiile sunt efemere. Cu niște controale inopinate… (n.red, amintind despre campania de denigrare la adresa spitalelor). Desigur că sunt foarte multe de făcut în zona aceasta medicală, dar câte județe din România au investit în patru ani peste 80 de milioane de euro în sănătate, mare parte fonduri europene? Noi venim acum, la un an de zile de analiză, și credeți-ne că avem lucruri cu care ne mândrim.”, a declarat Ion Mînzînă la TV.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE