Armand Călinescu a fost supranumit „Omul de oţel” al României, pentru intransigenţa cu care a apărat democraţia în vremurile tulburi din preajma celui de-al Doilea Război Mondial. S-a născut la Piteşti, la 22 mai 1893. Părinţii: tatăl, Mihai Călinescu, era medic veterinar, colonel în armata română; mama, Ecaterina, casnică. A urmat cursurile Liceului „I.C. Brătianu” din localitate, fiind premiant în toţi anii de studiu. Ulterior, s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, frecventând, în paralel, şi cursurile Facultăţii de Filozofie. Obţine apoi doctoratul în drept şi ştiinţe economice la universităţile din Bucureşti şi Paris.
A intrat în viaţa politică relativ de tânăr, în jur de 26 de ani, intenţionând, iniţial, să se înscrie la Partidul Naţional Liberal, refuzat din motive necunoscute de Ionel Brătianu. În această situaţie, s-a înscris în Partidul Ţărănesc, fondat tot de un argeşean – Ion Mihalache. A devenit, în scurt timp, una din personalităţile de vază ale partidului, ajungând deputat în 1927. Odată cu crearea Partidului Naţional-Ţărănesc, de la care tocmai ce s-au împlinit 100 de ani (10 octombrie 1926) i-a revenit conducerea organizaţiei judeţene Argeş, devenind, ulterior, prefect al judeţului. Urmează o carieră fulminantă: în 1929, secretar general la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor; în 1930, subsecretar de stat la Ministerul de Interne, ministru de interne în 1937, iar la 7 martie 1939 preşedinte al Consiliului de Miniştri. Încă de la început s-a arătat un adversar înverşunat al extremismului politic, fie că era situat la stânga sau la dreapta eşicherului politic. Pe acest plan a condamnat cu fermitate acţiunile destabilizatoare ale Partidului Comunist din România, care acţiona la ordinele Internaţionalei Comuniste de la Moscova. În urma demonstrării implicării comuniştilor în incidentele de la Tatar-Bunar (1934), a contribuit decisiv la scoaterea în afara legii a acestui partid, care acţiona împotriva intereselor statului român.
Un adversar la fel de înverşunat s-a dovedit a fi şi pentru Garda de Fier, contribuind la desfiinţarea organizaţiei legionare şi la arestarea liderilor ei, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu, în 1931. Faţă de comunişti, legionarii erau mult mai agresivi şi mai puternici. Conflictul deschis între aceştia şi curajosul om politic s-a acutizat în timp, derapând în mod dramatic şi fatal pentru Armand Călinescu, din sfera politicului, în cea a ameninţărilor, a şantajului şi, în cele din urmă, a asasinatului. Ca urmare, omul politic argeşean a apărut repede pe „listele negre” ale legionarilor. Mai mult decât atât, Armand Călinescu atrăgea atenţia asupra pericolului extern generat de expansiunea nazismului german, fiind trecut de fasciştii de la Berlin pe lista indezirabililor ce urmau a fi scoşi de pe scena politică prin orice mijloace. Dându-şi seama că nu mai putea fi loc de înţelegeri, în aprilie 1938 a ordonat arestarea capilor mişcării legionare, aceştia fiind asasinaţi, din ordinul regelui Carol al II-lea, în noaptea de 29/30 noiembrie 1938. De aici încolo, zilele lui Armand Călinescu erau numărate.
„Echipe ale morţii” au început, în grabă, pregătirea asasinatului. Marele om politic era hărţuit în permanenţă cu ameninţări, adresate atât la cabinetul său, cât şi la domiciliu. Au urmat câteva tentative de asasinat eşuate, deoarece prim-ministrul era foarte bine păzit. Ultimele detalii privind asasinarea sa au fost stabilite de legionari în ziua de 18 septembrie 1939. În ziua fatală, 21 septembrie, o echipă de şase legionari a aşteptat automobilul premierului la intersecţia Bulevardului Eroilor cu Bulevardul Eroilor Sanitari. Din nefericire, Armand Călinescu nu folosea automobilul blindat, cedat regelui Carol al II-lea, şi el vizat de atentatele legionarilor. Ajuns din urmă de automobilul legionarilor, Cadillac-ul a fost lovit, oprindu-se. Garda prim ministrului a fost secerată de gloanţele legionarilor, care se îndreptau în fugă spre Cadillac. Premierul a încercat să coboare, dar a fost pur şi simplu ciuruit de gloanţele echipei morţii. Deşi au constatat decesul său, asasinii au continuat să tragă, zdrobindu-i pur şi simplu craniul. Travestit în femeie, şeful legionarilor, Horia Sima, a urmărit în permanenţă modul de executare a asasinatului.
Intraţi în transă, asasinii s-au deplasat la sediul Societăţii de Radiodifuziune şi au oprit programul pentru a anunţa asasinarea prim ministrului. Din fericire, emisia fusese întreruptă de un angajat. Vestea asasinării acestuia a consternat întreaga ţară. Represaliile au fost extrem de dure. În toate capitalele de judeţ au fost împuşcate câte trei căpetenii legionare, cadavrele lor fiind expuse oprobriului public în pieţele centrale. În total, au fost executaţi peste 250 de legionari. Din păcate, toate aceste acţiuni s-au desfăşurat în afara cadrului legal, provocând escaladarea violenţei şi terorii.
Armand Călinescu a fost înmormântat la Curtea de Argeş, regretat de întregul popor. Asasinarea sa a descurajat forţele democratice care nu au abandonat însă lupta cu legionarii. Aceştia nu s-au mulţumit doar cu atât. După ce au ajuns la putere, în septembrie 1940, i-au profanat mormântul, aruncându-l în aer. Osemintele sale au fost arse şi împrăştiate. Un bust din bronz, ce urma să fie aşezat într-o piaţă din Piteşti, a fost legat cu lanţuri şi târât în batjocură pe străzile oraşului unde s-a născut. Din păcate, Piteştiul a uitat de marele său fiu. Doar o stradă mai aminteşte de numele său.
Prof. dr. Cornel Carp
