Versiunea oficială, timp de peste treizeci de ani, despre evenimentele din Decembrie 1989, caracterizate de emanați drept revoluție, este plină de minciuni, contradicții și diversiuni, toate puse în slujba unui singur scop: menținerea la putere a autorilor loviturii de stat.
În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, Ion Iliescu, care preluase puterea cu sprijinul grupului de complotiști din jurul lui, putea curma vărsarea de sânge. S-a opus, însă, vehement, poziției generalului Ștefan Gușă. După cum se știe, el este cel care s-a opus categoric intrării trupelor sovietice în țară, chemate de Ion Iliescu și clica lui de trădători, dând ordin unităților de la graniță să riposteze în caz de nevoie. Doar Ceaușescu în 1968 mai făcuse așa ceva.
Pe 16 decembrie 1994, Ion Iliescu a relatat, în fața Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, un episod petrecut în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989: „Gușă a venit la mine, foarte agitat, foarte tulburat, să-mi ceară să ies la televiziune și să cer populației Bucureștiului să părăsească străzile, să se retragă toți în case și întreprinderi.”
„În condițiile astea, de anarhie totală în oraș, armata nu poate să facă ordine” spunea Gușă. Avea dreptate. Și totuși… Din nou, Ion Iliescu: „Am căutat să stau de vorbă cu el și să-i explic că ar fi o mare gafă și o mare prostie politică. Revoluția română a fost înfăptuită de oamenii care au ieșit în stradă. Era atmosfera aceea de entuziasm general, cu ce împiedica treaba asta ? Păi oamenii ăștia sunt chiar utili, ei pot să împiedice desfășurări anarhice de forțe sau pătrunderea unor oameni răuvoitori.”
Da, acei oameni s-au dovedit chiar utili, în special cei peste 400 care au fost uciși în acele zile. Disperarea generalului Gușă poate fi explicată printr-o afirmație făcută, cu câțiva ani mai târziu, înainte să moară (în condiții suspecte): „De ce au chemat populația? Au chemat-o ca s-o împuște!”
Generalul Gușă, care nu făcea parte din rândul complotiștilor, avea toate motivele să fie panicat: țara devenise o baie de sânge. Pe 22 și 23 decembrie muriseră, împușcați, 428 de oameni (dintre care 139 de militari), o treime din totalul celor împușcați în acele zile. Mai mult de jumătate au fost împușcați fie în cap, fie în abdomen. De ce? La cel împușcat în cap, creierul i se împrăștie pe o rază de cel puțin cinci metri în jur. Cel împușcat în abdomen moare în chinuri groaznice, urlând de durere. Mai mult de trei sferturi erau tineri până în 40 de ani. Scopul: crearea de panică. Cine erau autorii? Evident, teroriștii, despre care ultimele documente publicate dovedesc, cu subiect și predicat, că nu au existat. Și mai trebuie spus un adevăr: diversiunea, pusă la cale cu cel puțin trei ani înainte, a început pe 16 decembrie.
„Toate morțile sunt dureroase, dar cele din preajma Crăciunului te marchează pe viață. Noi niciodată n-am putut să ne bucurăm de Sărbători. Pentru că pe 22 a fost încă un an, și încă un an și venea Crăciunul și nu-ți mai trebuia nimic. Ne așezam toți la masă, plină cu de toate și ne îneca plânsul”. Sunt cuvintele soției plutonierului de miliție Cheuchișan Liviu Teofil (33 de ani), șeful de post din comuna Dealu, județul Harghita, ucis pe 22 decembrie 1989 în fața soției, a celor doi copii și a peste 2.000 de săteni, practic toată comuna, care nu au schițat un gest pentru a-l salva.
Închei cu remarca pe care criminalul Ion Iliescu ar fi făcut-o la un moment dat: „Și dacă au murit oameni, ce? Așa-i la revoluție!”
Prof. dr. Cornel Carp
