A luptat în celebra bătălie de la Oituz – Coșna în Primul Război Mondial, față în față cu cel ce va fi supranumit „Vulpea deșertului”, feldmareșalul Erwin Rommel, unul dintre cei mai mari comandanți militari germani din toate timpurile. Calitățile sale excepționale s-au văzut încă de pe atunci când, rănit fiind, căpitanul Rommel a refuzat să părăsească câmpul de luptă, comandând compania de pe targă. Din nefericire, bătălia de la Coșna, una dintre cele mai crâncene confruntări din Primul Război Mondial, a fost pierdută de Rommel, poate singura. Din fericire,de cealaltă parte, în tabăra învingătorilor se afla compania de vănători de munte comandată de căpitanul Gheorghe Băgulescu, foarte posibil feldmareșal dacă s-ar fi născut în Germania.
Pentru faptele sale de arme, de la Oituz și nu numai, a fost decorat cu Ordinul ”Mihai Viteazul”, clasa a III-a, distincție ce se afla și pe tunica regelui Ferdinand. Gheoghe Băgulescu s-a născut la 1 noiembrie 1890 în localitatea Flămânda-Teleorman.
Părinții săi erau originari din Ștefănești Argeș. A urmat cariera armelor, specializându-se în lupta trupelor de vânători de munte. Ca o recunoaștere a meritelor sale în Primul Război Mondial, a fost ales să facă parte din delegația care a adus la București „Declarația de unire de la Alba Iulia”.
În 1926 s-a căsătorit, la București, cu Elena Dumitriu, de naționalitate franceză. Între anii 1935-1939 fost numit mai întâi atașat militar și aero-naval al Regatului României la Tokio și apoi ambasador al statului român în Japonia, Manchuko și China (1941-1943).
A fost avansat la gradul de general de brigadă în trupele de munte pe 14 septembrie 1940. A fost un opozant al prim-ministrului Alexandru Marghiloman pentru că semnase înrobitoarea pace cu Puterile Centrale din 1918 de la București, instigând la nesupunere și chiar la un atentat: ”trebuie să existe pe undeva un suflet curat, un revorver încărcat sau o grenadă…” Ulterior, s-a opus dictaturii instaurate de regele Carol al II-lea și continuate de mareșalul Ion Antonescu. Acestuia i-a refuzat propunerea de a prelua portofoliul Ministerului de Interne în guvernul format în septembrie 1940. Se spune chiar că Băgulescu a fost contactat înaintea lui Antonescu pentru a prelua șefia statului după abdicarea regelui Carol al II-lea, refuzând categoric. Este un exemplu cât se poate de expresiv despre cum se pierd șansele în istorie, dar și de demnitate și curaj, aproape neverosimil pentru ceea ce se petrece în zilele noastre.
În timp ce se afla în Japonia, devine unul dintre cei mai aprigi critici ai fascismului. Mai mult, avertizează autoritățile din țară despre planurile de sfârtecare a României ceea ce se va și întâmpla prin mizerabilul Dictat de la Viena.
Japonia fiind aliata Germaniei, Ministerul Afacerilor Externe român se vede nevoit să-l mute în China. Faptul că nu-și modifică atitudinea, îl determină pe Hitler să ordone asasinarea sa de un comando al Gestapo. Cu sprijinul diplomaților elvețieni din capitala Chinei, reușește să fugă în America, salvându-și astfel viața. Ulterior s-a retras în Franța, la Nisa, care l-a declarat cetățean de onoare și i-a ridicat o statuie. Ulterior, președintele Franței l-a decorat cu Legiunea de onoare.
Nici perioada japoneză a generalului Băgulescu nu a trecut neobservată. În 1936 a publicat un roman în trei volume intitulat ”Suflet japonez”, în care prezintă în mod magistral Japonia feudală, cu mult înaintea lui James Clawell cu al său Shogun din care se spune că s-ar fi inspirat. În 1939 a fost decorat de împăratul Hirohito cu Ordinul ”Tezaurul Sacru” clasa a III-a. A devenit primul străin membru al Academiei Japoniei.A fost unul dintre cei mai mari colecționari de artă japoneză din lume. Japonezii îi spuneau generalul Băgu-san. Era pentru ei modalitatea cea mai potrivită pentru a-și exprima admirația și respectul pentru o mare personalitate.
Prof. dr. Cornel Carp
