Circulă, zilele astea, pe internet, o casetă cu câteva date despre generalul francez Henri Berthelot absolut mârșave, pretinzând că sunt declarațiile sale prin care denigrează poporul român. Din respect și prea mare admirație pentru acest uriaș prieten al românilor, voi trece peste aceste manifestări de cretinism, spunând ca Mântuitorul răstignit pe cruce: „Doamne, iartă-i, că nu știu ce fac.”
La sfârșitul anului 1916, România se afla în prag de catastrofă. Ofensiva declanșată în luna august se încheiase lamentabil prin cucerirea pas cu pas a Munteniei de către temutele trupe ale Armatei 9 germane, aflate sub comanda fedmareșalului Falkenhayn, dar și a trupelor germane, bulgare și turcești comandate de un alt general vestit, August von Mackensen. Pierderile armatei române erau imense: peste o jumătate de million de oameni morți, răniți și dispăruți.
Resturile armatelor, care suportaseră greul în fața ofensivei germane, se retrăgeau în grabă în sudul Moldovei, în timp ce, la 6 decembrie, capitala era ocupată de cavaleria Grupului Schmetow. Aceasta în condițiile în care peste 150.000 de ostași români fuseseră capturați.
În aceste condiții, ca urmare a cererii guvernului condus de Ionel Brătianu, Franța trimite o misiune militară care să sprijine reorganizarea armatei române.Momentul istoric poate fi privit într-o cheie emoțională, în sensul că Franța întinde o mână de ajutor României aflate la ananghie, dar și ca o necesitate strigentă de a bloca ofensiva Puterilor Centrale spre Iași și mai departe spre Kiev. Aceasta a sosit în România la 3 octombrie 1916 și era condusă de generalul de brigadă Henri Mathias Berthelot.
Cu un simț al umorului foarte dezvoltat, acesta a declarat, la sosirea în țară: „Nu am întâlnit niciodată în lume o asemenea splendidă dezorganizare”. Bineînțeles că bravul general, cel care îi învinsese pe nemți la Marna, nu avea prea multe date despre calvarul prin care trecuse armata română. Cu o capacitate de muncă uriașă și cu ajutorul a peste o mie de cadre militare franceze, a pus-o pe picioare în câteva luni. Fără acest aport însemnat, nu ar fi fost posibile victoriile din vara anului 1917 din ”Triunghiul de foc” Mărăști, Mărășești și Oituz.
Poporul l-a simțit imediat, îndrăgindu-l chiar mai mult decât pe comandanții români. Neputându-i pronunța ușor numele, l-au poreclit ”generalul Burtălău”. Era și o aluzie la ținuta sa masivă. „Era o namilă de om…” scrie un general în memoriile sale. Oriunde se afla era înconjurat imediat de ofițerii români care, mai emancipați, îi ziceau ”papa Bertălău”. Dar ce capital imens de simpatie se afla în această poreclă!
Deși a fost obligat să părăsească țara după ce se semnase la Buftea pacea cu Puterile Centrale, fiind condus plângând de regina Maria în gara din Iași, Berhelot a fost în continuare alături de români. După terminarea războiului, s-a bătut ca un leu pe culoarele cancelariilor din Paris unde erau semnate Tratatele de pace pentru ca românilor să li se respecte drepturile.
Dar și recunoștința românilor a fost pe măsură! La 1 Decembrie 1918 a fost singurul general care i-a însoțit pe regele Ferdinand și regina Maria la intrarea triumfală în București. La Alba-Iulia a fost aclamat ca un erou. A fost declarat cetățean de onoare al României. A fost ales membru de onoare al Academiei Române și i s-a conferit titlul de Cavaler al Ordinului ”Mihai Viteazul”. Precum toți țăranii participanți la război și în conformitate cu drepturile ce-i reveneau odată cu primirea ordinului ”Mihai Viteazul”, a fost împroprietărit cu o moșie și un conac în Fărcădinul de Jos (azi comuna Henri Berthelot), județul Hunedoara. Nu s-a atins măcar de un leu din veniturile provenite din administrarea acestora, banii fiind donați Academiei Române, dar și pentru constituirea unui fond de ajutorare a tinerilor români în vederea continuării studiilor militare sau civile în Franța.
Părerea istoricului: dacă vorbim de artizanii României Mari, trebuie să-l trecem în primii cinci.
Prof. dr. Cornel Carp
