La conferinţa judeţeană, uneperiştii şi-au criticat colegii de guvernare. Nici opoziţia nu a scăpat…

Publicat pe : 2 noiembrie 2011

Distribuie știrea

# Vicepreşedintele UNPR, Eugen Nicolicea: Cei de la USL se ghidează după sloganul „Rău pentru ţară, bine pentru opoziţe” Peste 300 de delegați au venit la conferința județeană a UNPR, desfășurată la finalul săptămânii trecute în aula Universităţii Constantin Brâncoveanu din Piteşti. Ei au votat opt noi membri ai conducerii organizației, care să-i înlocuiască pe colegii mai puțin activi. În plus, conferința a fost și un prilej pentru progresiști să își facă un bilanț la un an de la alegerea lui Georgiu Gingăraș în fruntea filialei argeșene. Acesta a și ținut primul discurs uneperist al serii, după alocuțiunile invitaților Iulian Prunaru de la

PNȚCD și Ion Lucaciuc, de la PRM. Georgiu Gingăraş a subliniat că partidul său trebuie să găsească cei mai buni oameni, pentru a se impune în politica judeţeană. El a reiterat obiectivul de 20 de procente pe care vrea să le obţină UNPR Argeş în anul electoral 2012. Astfel, liderul uneperiștilor argeșeni își dorește să câștige 10 mandate de primar, 100 de consilier local și județean şi două de parlamentar, performanță pe care o consideră, în condiţiile unei activităţi susţinute în teritoriu, posibilă. Ceilalți vorbitori din cadrul organizației, printre care Ion Falcă şi Niculae Jianu, au subliniat, la rândul lor, nevoia unei colaborări mai strânse cu colegii de coaliţie, adică PDL, arătând că UNPR poate lua în calcul şi participarea pe liste proprii la alegeri. Aceste păreri n-au fost însă auzite de către colegii pedeliști, care au absentat in corpore de la conferinţa partenerilor de guvernare, în ciuda faptului că fuseseră invitați. La rândul său, vicepreşedintele de la nivel național al UNPR, Eugen Nicolicea,  a arătat care sunt meritele partidului pe care îl reprezintă, explicând că acesta este cel care a ferit ţara de criza politică. Ideea a fost reluată şi de preşedintele Marian Sârbu, care a explicat motivele despărţirii de „stânga demagogică”, reprezentată de PSD, prin nevoia unei politici pragmatice, mai apropiate de cetățean. În plus, el a explicat cum a salvat actuala coaliţie guvernamentală ţara de la dezastrul economic. El nu a ezitat să-şi critice colegii de la  PDL pentru atacurile la adresa statului social, explicând totuși că acestea ar fi avut efecte mai serioase dacă uneperiștii nu ar fi reușit să crească pensia minimă garantată şi salariul minim pe economie, printre alte măsuri de stânga pe care le-au impus progresiștii.În ceea ce privește viitorul partidului, Marian Sârbu a confirmat că UNPR va merge pe liste proprii în alegerile de la anul, despre care a spus că vor fi comasate și că vor fi în proporție de peste 60% în sistem uninominal pur.  A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 02.07.2026

1 EUR = 5.2409 LeiScădere
1 USD = 4.6023 LeiCreștere
1 GBP = 6.0966 LeiCreștere
1 CHF = 5.6790 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE