Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a cerut șefilor din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să urgenteze lucrările pe lotul 3 din Autostrada A0, astfel încât chiar de la începutul sezonului estival să se poată circula de la Pitești la Constanța ocolind Bucureștiul. Lotul 3 din A0 are 17 kilometri lungime și ar trebui finalizat până la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie.
”Sezonul estival trebuie să ne prindă cu A0 lotul 3 dat în circulaţie, astfel încât toţi cei care vin dinspre Piteşti pe autostrada A1 să ocolească Bucureştiul pe semicercul sudic, pe A0, şi să iasă spre Constanţa. Este o chestiune pe care vrem să o urmăriţi foarte atent şi să o monitorizaţi, le-a transmis ministrul Sorin Grindeanu reprezentanţilor CNAIR, potrivit Știripesurse.ro.
