La 9 martie 1859, în localitatea Babele, din raionul Ismail, regiunea Odesa (Ucraina) se năștea Alexandru Averescu, viitorul mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, creditat pentru succese militare ale României. A fost, de asemenea, cel de-al 24-lea prim-ministru al României în trei cabinete separate, ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918.
În 1881 a absolvit cursurile Școlii militare de la Târgoviște și a dobândit gradul de sublocotenent. A urmat apoi cursurile Școlii Superioare de Război din Torino, al cărei absolvent este în 1886. Tot atunci obține și brevetul de ofițer de stat major. A fost comandant al Școlii Superioare de Război, între 1894-1896, apoi atașat militar al României la Berlin (1896-1898) – una dintre cele mai importante funcții pentru relațiile militare ale României, având în vedere tratatul cu Tripla Alianță din 1883 și șef al Marelui Cartier General (1911-1913).
În anul 1906 este avansat la gradul de general de brigadă, iar un an mai târziu, Dimitrie Sturdza, președinte al Consiliului de Miniștri, îl numește în funcția de Ministru de Război. A luat parte la Al Doilea Război Balcanic (1913), conducând ofensiva României până la Sofia, dar gloria a cunoscut-o în timpul Primului Râzboi Mondial, când a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a II-a (14 – 26 august 1916, 26 septembrie 1916 – 30 ianuarie 1918). Ca urmare a activității ingenioase de pe front, care uneori i-a adus critica generalului Constantin Prezan (conducătorul Marelui Cartier General), pe 14 iunie 1930 i s-a conferit demnitatea onorifică de mareșal.
Alexandru Averescu a fost autorul a 12 opere de tehnică și strategie militară, inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului: Operațiile dela Flămânda. A inițiat cunoscuta manevră de la Flămânda (18 septembrie 1916) care, însă, a fost o operație ratată, deoarece trupele trecute la sud de Dunăre au fost retrase fără a se fi confruntat cu inamicul. A condus Armata a II-a în bătăliile de la Mărăști și Oituz (1917).
A înființat și condus, în 1918, Liga Poporului, care din 1920 va deveni Partidul Poporului (constituit din conservatori), cu acest partid câștigând alegerile parlamentare și fiind în mai multe rânduri prim-ministru: ianuarie-martie 1918, 1920-1921, 1926-1927. Membru activ al partidului a fost și prietenul său, coleg pe frontul din Balcani, antreprenorul piteștean ing. Dimitrie Dima, acesta devenind, în anul 1921, prefect al județului Argeș.
Din iunie 1923 a devenit membru de onoare al Academiei Române și a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.
Spre finele vieții sale, din cauza vârstei și a problemelor de sănătate se retrage din viața politică. În noaptea de 2 octombrie 1938, în locuința sa din Șoseaua Kisseleff din București, mareșalul Averescu se stinge din viață în urma unui infarct.
Sursa imaginilor: Averescu, Al.,, Cultura Națională. Colecția Memorii, S.a. (Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș, fond Colecții speciale).
Maria-Magdalena Ioniță-Roșoiu
