Ediția a doua a târgului de meșteșuguri și produse tradiționale – ROD CU SPOR a fost o reușită. 80 de producători și meșteri populari i-au așteptat pe vizitatori cu cele mai bune produse, la Muzeul Golești.
Producători din 6 județe (Argeș, Sibiu, Vâlcea, Teleorman, Olt și Buzău) au venit cu fructe, legume, conserve și cele mai bune produse din carne și lactate. De asemenea, meșterii populari din domenii precum țesut, cusut, olărit, sculptură, păpuși, pictură pe sticlă au prezentat zeci de produse tradiționale românești.
Alături de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, la deschiderea oficială ce a avut loc vineri, 6 octombrie, a fost prezent fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, secretarul de stat de la MDLPA, Vlad Niculae, parlamentari, consilierii județeni, primari, viceprimari, subprefecții județului Argeș. Au participat și două delegații din străinătate, din localități înfrățite cu Consiliul Județean Argeș, Jelgava – Letonia și Chișinău – Republica Moldova.
„Așa cum am promis în urmă cu ceva vreme, noi, Consiliul Județean Argeș și partenerii noștri, ne-am propus să aducem consumatorilor produse tradiționale și să readucă în prim plan meșteșugurile tradiționale. Încurajați și de succesul ediției de anul trecut am dorit să susținem și să promovăm producătorii locali/ regionali și meșterii populari. Le mulțumesc tuturor celor care ne sunt alături și anul acesta” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
