Mircea Andrei: Previzionez că vom câştiga minim patruzeci de comune

Publicat pe : 12 martie 2012

Distribuie știrea

Liderul PDL Argeş, senatorul Mircea Andrei, a reuşit anul trecut să dea un suflu nou organizaţiei pe care o conduce, atât prin ritmul impus, cât şi prin cooptarea unor membrii noi, tineri, cu putere de muncă.
# Cum aţi reuşit să urniţi DN 73?
– Un lucru este foarte important în realizarea reabilitării DN 73. El trebuie să existe în lista proiectelor finanţabile de către Guvernul

României prin Ministerul Transportului şi acest lucru a fost realizat în cursul anului trecut. Pe această bază acum soliciţi alocarea financiară. Suma totală nu o să o primim toată odată. Ea va fi în tranşe în funcţie de evoluţia lucrărilor, dar mai ales de disponibilităţile financiare ale Guvernului. Aici este foarte important ca în momentul în care există disponibilităţi financiare să fie solicitate şi obţinute de noi pentru acest drum, şi nu pentru alt judeţ.
# Cam ce sumă s-a investit până la ora actuală?
– Nu  vă pot spune o sumă exactă, dar este vorba de peste 110 tone de mixtură stocabilă de cea mai bună cantitate, şi cu aceasta am reusit plombarea într-o proporţie de 90 la sută până la Braşov. De asemenea vor fi sparte dalele acolo unde trebuie înlocuite. Aceste operaţiuni erau obligatorii pentru pregătirea drumului şi turnarea covorului asfaltic.
# Mai sunt mai puţin de 100 de zile până la alegeri. Sunt definitivate listele pentru candidaturi? Câte fotolii de primar credeţi că veţi câştiga?
– Peste cincizeci la sută sunt definitivate. Previzionez că vom câştiga minim patruzeci de comune. La oraşe situaţia este mai complexă şi  prefer să nu fac o estimare în acest moment.
# Se discută la nivel naţional de alianţe pentru campania electorală. În Argeş PDL va face alianţe electorale?
– Da . În măsura în care vom reuşi să concretizăm o alianţă electorală care să reprezinte judeţul şi nu neapărat un partid politic, vom urma această cale.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE