Muzeul Golești, câștigător a două proiecte de interes

Publicat pe : 12 martie 2012

Distribuie știrea

Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti au participat, în perioada decembrie 2011, la sesiunea de finanţare proiecte culturale a Administraţiei Fondului Cultural Naţional, câştigând două proiecte importante, în valoare de 76.000 lei.
Astfel, în domeniul Educaţiei Culturale, Muzeul Goleşti a depus şi câştigat proiectul Rădăcinile Tradiţiei – Olăritul în Argeş, proiect ce urmăreşte revitalizarea acestui străvechi meşteşug prin transmiterea tehnicilor de olărit către generaţia tânără. Suma obţinută este de 27 548 lei.

Cel de-al doilea proiect, aplicat în domeniul Patrimoniului Cultural Naţional, denumit Istoria Goleştilor – Noi tehnici de abordare digitală vizează reamenajarea secţiei de istorie din cadrul Muzeului Goleşti, care a fost  afectată de incendiul din septembrie 2011. Suma obţinută pentru acest proiect este de 48 378 lei.
Selectarea celor două proiecte de către Administraţia Fondului Cultural Naţional reprezintă o recunoaştere a profesionalismului şi creativităţii colectivului ştiinţific, plasând Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti în elita instituţiilor de cultură din România.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei
Administrație
Administrație
Administrație

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei

Într-un gest care demonstrează o prăpastie uriașă între agendă și nevoile reale ale cetățenilor, administrația locală din Ștefănești a aprobat…

TRIMITE O ȘTIRE