În dimineața zilei de 8 martie a încetat din viață subit, în locuința sa din comuna Domnești, profesorul de muzică MARIAN MECU. Era domnișan numai prin adopție, căci se născuse, cu 88 de ani în urmă, în partea sud-vestică a județului Argeș, în satul Gorganu din comuna Călinești. În 1956 absolvise Școala Normală din Câmpulung, iar în 1965 – Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, secția Dirijat-Compoziție-Pedagogie. Stabilit prin căsătorie în Domnești, a fost până la pensionare profesorul de muzică al școlii generale din comună.
A dirijat corurile din Mușătești, Galeș, Brădet și Domnești
Numele său spune însă mult mai mult decât ceea ce se înțelege printr-o onestă și consecventă prestație la catedră. Încă din primii săi ani de profesorat, pedagogul și artistul de vocație s-a investit într-o corolă de activități distincte, dar înrudite, în primul rând prin valențele armonizatoare ale muzicii – arta care a constituit germenele și pilonul central al tuturor realizărilor lui. A dirijat corurile din Mușătești, Galeș, Brădet și Domnești, într-o vreme când atari ansambluri semnificau ceva în viața comunităților rurale, precum și în planul mai larg al vieții culturale. Simultan cu acestea ori succedându-le și intercalându-le, Marian Mecu a creat o serie de formații artistice: o orchestră populară și alte ansambluri folclorice, o estradă și o formație teatrală, toate acestea în Domnești.
Cu unele dintre ele a obținut distincții naționale (bunăoară locul III pentru corul mixt al comunei, la concursul din 1979). De altfel cine vizita, în anii ’80, școala gimnazială din localitate putea vedea cum aceste distincții ocupau mai mult decât peretele unei săli. Personal, a primit Medalia Muncii și Meritul Cultural (1969, 1971), iar în plan județean, distincția de Fiu al Argeșului (2008).
Marian Mecu este și autorul unui volum de versuri de factură umoristică
Ceea ce frizează neobișnuitul este faptul că în toate realizările sintetizate în cele câteva propoziții de mai sus, Marian Mecu a jucat rolul de fac totum. El iniția și gândea formațiile, programul și manifestările lor, el era regizorul și scenograful, el concepea costumele și tot el compunea – literar și muzical – scenariile. De altminteri, înzestrat cu talent literar, Marian Mecu este și autorul unui volum de versuri de factură umoristică, intitulat Mecultisme, precum și al unuia de memorialistică, scris în colaborare cu jurnalista Lavinia Avram.
La originea faptelor culturale ale profesorului Marian Mecu a stat o personalitate extraordinar de puternică. Omul era înzestrat cu o energie debordantă, vulcanică, pe care o punea în toate etapele demersurilor sale artistice, cu o voință de fier și o tenacitate pe măsură. Aceste însușiri, deseori exasperante pentru spiritele săltărețe, iradiau și puneau stăpânire pe naturile afine lui, chiar și pe cele mai firav înrudite, așa încât prezența sa la pupitru sau numai în culise crea o atmosferă de vigoare, de tensiune pozitivă, de ardență și de entuziasm debordant.
Partizan înfocat al lui „nu există «nu se poate»”, el îi contamina pe toți colaboratorii cu acest dicton garant al izbânzii. De aceea, Marian Mecu rămâne în efigie nu numai ca autor al unor fapte artistice încununate, la vremea lor, cu aplauze spontane și îndelungate, iar oficial cu distincții.
Pentru cei care i-au fost apropiați, în calitate de elevi, ucenici și colaboratori, el rămâne un model de devotament, dus până la uitarea de sine, pentru o cauză totalmente gratuită, prin raportare la planul practic. O cauză ideală care, mai ales când e promovată în vremuri neprielnice, ține trează umanitatea din om și hrănește valorile ce fac ca viața să capete sens și deci să ne încredințeze că merită a fi trăită.
