Orbane, când te întorci în PNL? Așteaptă și Miuțescu un os de ros…

Publicat pe : 28 ianuarie 2026

Distribuie știrea

Tot așteptăm ca Ludovic Orban să revină în PNL, după cum anunța, subtil, la finalul anului trecut – ”În campania de la Bucureşti am făcut un prim pas spre PNL. Poate urma pasul decisiv”. Dar se lasă așteptat… Cum premierul Bolojan întârzie cu adoptarea bugetului de stat pe 2026, nici Orban nu se grăbește. Pesemne că Ludovic vrea și un post călduț la stat, nu doar o prezență decorativă în Partidul Național Liberal.

Și, oricum ar fi, Orban vrea, probabil, o intrare triumfătoare în PNL, despre care să se scrie și să se vorbească cel puțin o săptămână. Pentru asta, e nevoie de o perioadă ceva mai liniștită, care nu este niciodată la început de an. Mai ales la început de 2026. Pe bară, așteaptă fostul deputat de Argeș, Adrian Miuțescu.

Fost președinte al PNL Argeș, azi numai un postac pe Facebook pentru tătucul Ludovic Orban. Și totuși Miuțescu mai poate, crede el, să fie o voce în partid și nu numai. Dar nu se întâmplă nimic, deocamdată. Și suntem curioși dacă, după ani de loialitate, mai primește și Miuțescu ceva. Bineînțeles, mai sunt și alții la rând. Însuși Ludovic Orban așteaptă ziua cea mare.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE