Parada modei internaționale la Biblioteca Județeană Argeș

Publicat pe : 31 august 2015

Distribuie știrea

Joi, 27 august, frumusețea robustă și colorată a portului popular și-a dat mâna cu eleganța minimalistă a designului vestimentar contemporan, la prima ediție a Festivalului ”Muntenia Fashion Days”.
Desfășurată în aer liber, pe treptele Bibliotecii Județene Argeș, dinaintea unui public zâmbitor, parada modei a reunit copii, adolescenți și tineri din România, Ungaria, Maroc, Vietnam, India, Irak și Turcia. Valeria Coman, inima și creierul evenimentului, a decis să plaseze scenariul acestei seri dintâi de festival în contextul raporturilor deschise, astăzi mai mult decât oricând altcândva, dintre locuitorii planetei. Să cunoști obiceiurile lumii, să le înțelegi și să devii, la rândul tău, parte din universul de semne și simboluri ale celuilalt, contribuind la reconfigurarea permanentă a perspectivei, ține de frumusețea subtilă a existenței omenești. Așa se face că punctul culminant al primei seri de festival l-a reprezentat împodobitul miresei, obicei de nuntă specific zonei noastre, aplaudat de toți cei de față.

Vezi și știrea  ATELIERELE DE VARĂ ALE MUZEULUI NAȚIONAL “BRĂTIANU”

Chiar dacă nu s-au bucurat de aceeași expunere, pentru că au fost așezate în holul Bibliotecii Județene Argeș, au reținut privirea și au provocat comentarii schițele și lucrările de pictură, inspirate de Tanger, ale artistei Rodica Mihalache.
Organizat sub egida Asociației Culturale de Tineret ”Vatra”, cu sprijinul financiar decisiv al Consiliului Județean Argeș, ”Muntenia Fashion Days” merită încurajat cel puțin pentru entuziasmul de care s-au molipsit, de la participanți, piteștenii trecători, în acea după-amiază de vară moale, pe Strada Mare.   
Denisa Popescu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE