Primăria din Ștefănești curăță cursurile de apă

Publicat pe : 22 aprilie 2019

Distribuie știrea

Deși în conflict cu onor colerii de partid, primărița Ioana Jenica Dumitru, cu gândul la curățenia internă, s-a apucat să ecologizeze cursurile de apă. Astfel, două zile, săptămâna trecută, prin munca beneficiarilor de ajutor social, s-au adunat tone de gunoaie
Ioana Jenica Dumitru: A fost finalizată acțiunea de salubrizare a cursurilor de apă în Izvorani și Valea Mare, insistându-se în mod deosebit în zona podurilor, unde gunoaiele formaseră adevărate bariere și împiedicau curgerea apei.

Beneficiarii de ajutor social au scos din apă două remorci de pet-uri, scaune, componente de autoturisme, pungi și chiar o bucată de prelată pentru tiruri. În Izvorani, au fost depistați mai mulți proprietari care deversează în pârâu materiale fecale, boască și apă reziduală de la baie și bucătărie. Aceștia vor primi amenzi usturătoare pentru poluarea apelor. Acțiunea va continua pe Ștefănești Sat și pe Șoseaua Națională. Fac apel încă o dată la dumneavoastră, cetățenii orașului Ștefănești, să facem împreună echipă și să păstrăm orașul curat! Copiii și nepoții noștri au dreptul să trăiască într-un oraș curat!

Vezi și știrea  A fost predat amplasamentul pentru modernizarea DJ 732 C Bughea de Jos - Malu - Godeni

Acțiunea a continuat, a doua zi, în Ștefănești Sat

O remorcă de pungi, pet-uri, o saltea, celofane și resturi de la materialele de construcții au fost scos de pe cursurile de apă din Ștefănești Sat beneficiarii de ajutor social. Acest fapt dovedește că păstrarea curățeniei ține cont și  de cei 7 ani de acasă și de autoeducație! Iar la platformele de gunoi, aceeași situație. Tomberoanele erau pline cu iarbă și saci cu moloz, motiv pentru care sacii cu resturi menajere au fost puși de cetățeni pe platformă.
Ioana Jenica Dumitru: Fac din nou apel către dumeavoastră să păstrăm orașul curat. Degeaba facem curățenie dacă oamenii nu înțeleg că locul gunoaielor este la tomberon și nu pe malul apei, pe câmp sau pe șanț!

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE