Primarul din Topoloveni, mai optimist decât cel din Mioveni cu privire la scorul de la europarlamentare

Publicat pe : 22 aprilie 2019

Distribuie știrea

Conferința de presă a PSD, la sfârșitul săptămânii trecute, a fost susținută de primarul din Topoloveni, Gh. Boțârcă, acesta avându-l alături pe Dorin Mărășoiu, consilier județean.
Cei doi au declarat că au avut, în ultimele zile, numeroase contacte cu oamenii, au simțit, împreună, pulsul localității de baștină, dar și al celor învecinate. Astfel, au contrazis și speculațiile conform cărora nu se mai agreează.

Primarul Boțârcă s-a arătat mai optimist decât colegul din Mioveni, privitor la scorul pe care îl va obține, în Argeș, PSD-ul. Dacă, Ion Georgescu, a estimat un ”peste 50%”, edilul din Topoloveni a plusat: ”eu aș estima chiar mai mult”! ”Am intrat într-o linie dreaptă, turăm motoarele și apăsăm, după cum cred că déjà observați, pedala, până jos. Rezultatele se văd, se vor vedea în perioada următoare. Iar oamenii vor alege în consecință”. Dorin Mărășoiu, ceva mai moderat, a estimat un 35% la nivel național, iar în Argeș, mai mult.
Primarul din Topoloveni s-a mai arătat încântat de protocolul de colaborare semnat la nivel național între social-democrați și țărăniști. Ca primar al localității care l-a dat țării pe Ion Mihalache, fondatorul PNȚ, Boțârcă spune că asistăm la o veritabilă renaștere a PNȚCD, care se întoarce la doctrina inițială.
Gheorghiță Boțârcă: “Am un sentiment aparte față de protocolul cu PNȚCD. Ideologul lor, Ion Mihalache, a făcut din Topoloveni un laborator al satului românesc, cu cele 16 cooperative înființate în perioada interbelică. Ideea asta, de alianță cu PNȚCD, nu este nici de ieri, nici de azi. Dar lucrurile nu au avut până acum o convergență ideologică. Ei au fost de dreapta după 1990. Acum este mai mult o renaștere a PNȚCD, a ideii de om de la țară, care a pus picioarele în politică. Țărăniștii s-au îndepărtat de această ideologie, puteau fi de mult în familia social-democrată”.
Și consilierul județean PSD, Dorin Mărășoiu, a declarat că această colaborare este una firească.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE