Primăria Pitești a câștigat procesul privind majorarea tarifelor la cimitir!

Publicat pe : 4 martie 2026

Distribuie știrea

După cum este cunoscut, Avocatul Poporului a dat în judecată Consiliul Local Pitești, precum și pe Salpitflor Green SA, pentru majorarea tarifului privind întreținerea locului de veci, începând cu luna martie 2025, în cimitirele administrate de municipalitate. Același lucru îl făcuse, anterior, și un localnic, nemulțumit de cuantumul acestei majorări. Avocatul Poporului a solicitat magistraților admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea executivului piteștean la modificarea Hotărârii Consiliului Local din 2025 privind ajustarea tarifului pentru întreținerea mormintelor în raport cu rata inflației.

Reprezentanții Primăriei Pitești au justificat, atât în Hotărârea de Consiliu Local, cât și în fața instanței, majorarea suplimentară, prin creșterea salariului minim brut, scumpirea serviciilor de salubrizare, majorarea costurilor cu paza și întreținerea și necesitatea de a acoperi costurile reale ale activităților de administrare a cimitirelor.

Judecătorii Tribunalului Argeș au conexat, succesiv, mai multe dosare, fiind vorba, practic, de aceeași cerere. Și, în 19 februarie, s-au pronunțat:

”Tip solutie: Respinge cererea

Solutia pe scurt: Respinge acţiunea formulată de reclamantul … în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piteşti, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeș. Pronunțată astăzi, 19.02.2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Document: Hotărâre 128/2026 19.02.2026”

Dosarul în care s-a pronunțat acestă hotărâre este, practic, primul de acest fel. Însă celelalte dosare, inclusiv cele în care Avocatul Poporului este parte, se raportează la acesta.

După cum este menționat în hotărâre, aceasta nu este definitivă. Însă este un semnal clar cu privire la faptul că deciziile luate privind majorarea tarifelor, deși au produs nemulțumire, au fost corecte.

Până la data închiderii ediției, la instanța superioară nu era înregistrată calea de atac. Însă hotărârea va fi, cu siguranță, contestată și aici.


Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE