Bucuros că proiectele pe care și le-a propus sunt bifate unul câte unul, primarul de la Albota, Ion Dumitru, a fost foarte vocal pe Facebook, săptămâna trecută. Unul dintre cei mai longevivi primari din Argeș are nu doar experiență în administrație, ci și multe de spus pe plan politic. Și nu întotdeauna de bine…
”Dacă n-am avut succesul altor colegi în inaugurări, m-am descurcat și singur! Am avut bani și de foarfecă ! Să ne dea Dumnezeu sănătate”, a scris primarul Ion Dumitru la o postare în care arăta podul și drumul de la Ivănești.
L-am întrebat pe edilul de la Albota de ce a ”inaugurat” singur drumul proaspăt reabilitat și dacă este supărat pe cineva din conducerea partidului, respectiv a Consiliului Județean Argeș.
”Am încheiat proiectele pe Anghel Saligny. Săptămâna trecută am terminat podul și drumul de la Ivănești.
Nu m-am certat cu nimeni, decât că nu mi-au plăcut anumite chestii. Faza cu inaugurarea a fost o glumă. Eu n-am nevoie de susținerea nimănui. Am trecut de perioada în care am făcut pe cerșetorul. Trăiesc din zona industrială. Nu sunt supărat. Mor la PSD sau independent, dacă s-or supăra pe mine.”, a declarat ducele de Albota, pentru Atitudine în Argeș.
Un răspuns amar, după mulți ani de administrație și de muncă în slujba argeșenilor.
